Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Ședință în Parlament: pe agendă – TVA și accize, combaterea drogurilor, reforma locuințelor și numiri la Consiliul Concurenței

Astăzi are loc ședința Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul căreia deputații urmează să examineze o serie de proiecte de lege și hotărâri, toate rămase până acum nedezbătute.

Printre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi se numără modificările ce vizează taxa pe valoarea adăugată și accizele, dar și inițiativele privind prevenirea și combaterea circulației ilegale a drogurilor, substanțelor stupefiante și psihotrope.

Deputații vor examina și proiecte care țin de ajustarea cadrului normativ în domeniul locuințelor, precum și inițiative privind îmbunătățirea mecanismului de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

Pe agenda Legislativului se regăsesc și proiecte tehnice sau sectoriale, inclusiv:

  • legea privind topografiile produselor semiconductoare;
  • modificări ce țin de activitatea unor autorități din subordinea Ministerului Afacerilor Interne;
  • reforme ale instituțiilor subordonate Ministerului Mediului;
  • ajustări ale cadrului legal privind protecția datelor cu caracter personal și prevederi din Codul fiscal;
  • inițiativa privind lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare;
  • modificări la Nomenclatura combinată a mărfurilor;
  • actualizări ale legislației privind produsele fitosanitare.

Totodată, deputații urmează să examineze un proiect de hotărâre privind numirea în funcție a unui membru și președinte al Plenului Consiliului Concurenței, precum și alte modificări de acte normative.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button