Trump amenință Iranul cu „lovituri nemaivăzute”. SUA își mențin forțele în alertă maximă în regiune

Tensiunile dintre Statele Unite și Iran escaladează din nou, după ce președintele american Donald Trump a transmis un mesaj amenințător către Teheran, avertizând că orice încălcare a unui eventual acord va fi urmată de un răspuns militar fără precedent.
Liderul de la Casa Albă a anunțat că forțele militare americane vor rămâne desfășurate în zonă, pregătite să intervină în orice moment.
„Toate navele, aeronavele și personalul militar al SUA, împreună cu muniția suplimentară, armamentul și orice altceva ce este adecvat și necesar pentru urmărirea și distrugerea letală a unui inamic deja substanțial slăbit, vor rămâne pe poziții în Iran și în împrejurimile sale, până în momentul în care ACORDUL REAL încheiat va fi respectat în totalitate”, a scris Trump pe Truth Social.
Mesajul vine în contextul unor negocieri tensionate și al incertitudinilor privind respectarea angajamentelor asumate.
„Dacă, din orice motiv, acest lucru nu se va întâmpla, ceea ce este foarte puțin probabil, atunci vor începe focurile de armă, mai mari, mai bune și mai puternice decât a văzut cineva vreodată”, a scris liderul de la Casa Albă.