Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Sfârșitul stării de urgență: Guvernul anunță revenirea la „normalitate relativă”

Autoritățile se pregătesc să pună capăt stării de urgență instituite în Republica Moldova, după ce Guvernul a anunțat că va propune Parlamentului încetarea regimului excepțional, considerând că obiectivele stabilite au fost atinse.

Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu în cadrul ședinței de Guvern din 15 aprilie, acesta precizând că Executivul va veni în plenul Legislativului cu această inițiativă.

„Starea de urgență și-a atins scopul, am intervenit la timp, am ținut situația la control și am comunicat cetățenilor cu toții, am prezentat și raportul între timp. În aceste condiții Guvernul va propune Parlamentului încetarea stării de urgență și ne vom prezenta în cadrul unei ședințe plenare așa cum am și promis. Noi ne întoarcem la normalitate, la o normalitate relativă, de fapt, fiindcă suntem conștienți de faptul că ne așteaptă noi provocări și noi riscuri și vom continua să lucrăm cu toții cu toate echipele pentru binele și protecția cetățenilor din Republica Moldova”, a spus premierul Alexandru Munteanu.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button