Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Noi detalii în cazul Ludmilei Vartic: se aprobă exhumarea. Amendă aplicată pe nedrept, identitate folosită ilegal

Update: 11:29 – Procuratura Generală a anunțat noi evoluții în cazul Ludmilei Vartic, inclusiv dispunerea exhumării și apariția unor suspiciuni grave de fals și compromitere a probelor.

Adjunctul procurorului general, Sergiu Rusu, a declarat că, la solicitarea părții apărării, procurorii au înaintat un demers privind realizarea exhumării, care a fost acceptat de judecătorul de instrucție la data de 14 aprilie 2026. Totodată, urmează să fie efectuată o expertiză medico-legală suplimentară.

În paralel, ancheta scoate la iveală nereguli grave legate de o amendă emisă în ziua decesului femeii. La 3 martie 2026, pe numele Ludmilei Vartic a fost întocmit un proces contravențional pentru neacordarea priorității în trafic, fiind aplicată o sancțiune. Ulterior, s-a stabilit că, la ora indicată – 9:31 – femeia nu se afla la volan, iar mijlocul de transport nu era condus de aceasta.

Mai mult, potrivit datelor prezentate, procesul-verbal ar fi fost întocmit la solicitarea bănuitului, care ar fi cerut ca amenda să fie emisă pe numele victimei. Semnătura aplicată pe document este „posibil imitată” și urmează să fie supusă expertizei.

Centrul Național Anticorupție a deschis o anchetă penală pentru fals în acte, în care este vizat un angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică. De asemenea, a fost depusă o plângere privind un posibil abuz de putere, iar CNA a confirmat că aceasta este în examinare.

În același dosar, procurorii așteaptă rezultatele mai multor expertize, inclusiv cele informatice asupra telefoanelor, precum și expertize grafologice și grafoscopice.

Un alt element care ridică semne de întrebare este dispariția unor probe importante. Avocata familiei susține că hainele victimei nu au fost ridicate de poliție ca mijloace de probă, fiind transmise ulterior unei companii private și distruse. Potrivit acesteia, pe haine ar fi putut exista urme biologice sau indicii relevante privind mecanismul producerii leziunilor.

Totodată, procurorii au menționat că familia și apropiații cunoșteau despre existența unor acte de violență în cadrul familiei Vartic, aspect care ar putea avea relevanță în evoluția investigației.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

11:02 – Procuratura Generală susține în aceste momente un briefing de presă în care oferă detalii despre cazul Ludmilei Vartic, unul dintre dosarele aflate în atenția publică.

Reprezentanții instituției urmează să prezinte informații actualizate privind evoluția anchetei, acțiunile întreprinse de procurori, precum și eventualele măsuri procesuale dispuse în acest caz.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button