Starea de urgență instituită de Guvern în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile începând cu 25 martie 2026, nu poate fi explicată exclusiv prin avariile produse în urma atacurilor militare ale Rusiei asupra infrastructurii din sudul Ucrainei. Scoaterea din funcțiune a liniei de 400 kV Vulcănești-Isaccea, cea mai importantă rută de import de energie electrică pentru Republica Moldova, a generat un dezechilibru imediat în sistemul energetic, dar a scos la iveală și vulnerabilitățile structurale ale acestuia.
În mod obișnuit, această linie asigură aproximativ 50%-55% din consumul malului drept al Republicii Moldova, ceea ce confirmă gradul ridicat de expunere al sistemului energetic la factori externi, inclusiv la riscurile generate de instabilitatea regională. Situația din martie, în care consumul a fost acoperit printr-un mix de producție internă și importuri, a fost gestionată fără incidente majore, în mod semnificativ datorită capacității de import și sprijinului venit dinspre România. Aceste evoluții nu sunt însă fără precedent.
La sfârșitul anilor ’90, Republica Moldova a traversat o criză energetică severă, pe fondul dependenței accentuate de spațiul estic. În noiembrie 1998, Ucraina, principalul furnizor de energie electrică, și-a redus drastic livrările, iar centrala de la Cuciurgan a sistat furnizarea către malul drept din cauza incapacității de plată. Consecințele au fost imediate: întreruperi masive ale curentului electric, de până la 18 ore pe zi în mediul rural și 6-8 ore în orașe. Această criză s-a suprapus peste efectele crizei financiare din Rusia, care a evidențiat vulnerabilitatea structurală a economiei moldovenești și dependența acesteia de un singur spațiu economic și energetic. În acel context, România a intervenit prin furnizarea de energie electrică în regim de urgență, însă capacitatea tehnică de interconectare permitea acoperirea a doar 10%-15% din necesar. Chiar și în aceste condiții, sprijinul oferit a avut un rol esențial în limitarea colapsului sistemului.
Între timp, sectorul energetic al Republicii Moldova a evoluat semnificativ. Integrarea treptată în piața regională și sincronizarea operațională cu sistemul european ENTSO-E au creat premisele diversificării surselor de aprovizionare. Astăzi, energia poate fi achiziționată prin contracte bilaterale, tranzacții pe piețele spot și mecanisme de realocare a capacităților transfrontaliere, instrumente care cresc flexibilitatea sistemului și reduc riscul unor dezechilibre majore. Totuși, evenimentele recente arată că aceste progrese nu sunt suficiente pentru eliminarea vulnerabilităților de fond. În momentul în care o infrastructură majoră devine indisponibilă, capacitatea sistemului de a compensa rapid pierderile rămâne limitată. Liniile alternative și producția internă pot acoperi doar parțial necesarul, iar diferența trebuie acoperită prin importuri, într-un context regional care rămâne instabil.
În aceste condiții, securitatea aprovizionării urmează să fie consolidată prin finalizarea unor proiecte majore de infrastructură: linia de 400 kV Vulcănești-Chișinău, precum și interconexiunile cu România – linia de 400 kV Bălți-Suceava și segmentul Strășeni-Gutinaș, pentru care studiul de fezabilitate a fost inițiat în 2024. Aceste investiții vor crește capacitatea de import și redundanța sistemului, reducând dependența de rute vulnerabile.
Până la materializarea acestor proiecte, România rămâne principalul partener capabil să furnizeze energie electrică în regim stabil și predictibil. Accesul la piața europeană și interconectările existente permit transferuri rapide, însă capacitatea totală disponibilă nu este încă suficientă pentru a substitui integral rutele afectate în situații de criză.
Această realitate este reflectată la nivel strategic și în Programul de guvernare al coaliției PSS-PNL-USR-UDMR și al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale pentru perioada 2025-2028. Documentul tratează Republica Moldova ca prioritate a politicii externe a României, în cadrul Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană, cu accent pe susținerea procesului de aderare la Uniunea Europeană și consolidarea capacității instituționale a statului.
În plan energetic, programul prevede în mod explicit interconectarea strategică cu Republica Moldova și cuplarea piețelor de energie și gaze naturale dintre cele două state. Acest obiectiv este dublat de sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană, inclusiv prin alinierea la regulile de funcționare ale ENTSO-E și consolidarea unui model de piață competitiv și funcțional. Aceste direcții indică o schimbare de paradigmă: trecerea de la o cooperare temporară, activată în momente de criză, la o arhitectură energetică integrată, cu rol de stabilizare pe termen lung.
În această ordine de idei, discuția depășește dimensiunea strict tehnică. Unirea, invocată recent în plan politic, implică în mod inevitabil și o componentă infrastructurală. Eliminarea unei frontiere nu generează ad hoc o integrare funcțională. Aceasta presupune compatibilizarea sistemelor, inclusiv a celui energetic. Privind în paralel situația actuală și criza de la sfârșitul anilor ’90, diferențele țin mai degrabă de instrumentele disponibile decât de natura vulnerabilităților. Republica Moldova dispune astăzi de mai multe opțiuni și de o integrare regională mai avansată, dar rămâne expusă în fața unor perturbări majore ale infrastructurii din cauza incidenței războiului de la hotar.
În consecință, rolul României nu poate fi redus doar la cel al unui furnizor alternativ. El devine parte a soluției la criza de securitate, atât energetică, cât și politică, economică, dar și socială.
