La peste o săptămână de la victoria decisivă a viitorului premier ungar Peter Magyar, liderul partidului Tisza, împotriva establishment-ului pro-rus al prim-ministrului în funcție Viktor Orbán, entuziasmul privind o accelerare a integrării europene a Republicii Moldova începe să se prăbușească sub greutatea realismului politic. Declarațiile lui Magyar, care imediat după victorie s-a pronunțat vehement împotriva aderării accelerate a Ucrainei la Uniunea Europeană, transmit un mesaj clar: toate statele candidate trebuie să urmeze același traseu, fără privilegii. Pentru Republica Moldova, care vine la pachet cu dosarul Ucrainei, concluzia este una singură: parcursul european va rămâne unul clasic, lung și condiționat strict.
Această poziție nu este o excepție, ci regula la nivel comunitar. Radosław Sikorski, vicepremierul Poloniei, a demontat explicit iluzia unei „scurtături” către aderare, subliniind că Ucraina și, implicit, Republica Moldova trebuie să îndeplinească integral toate condiționalitățile, nefiind posibile derogări.
În același timp, trebuie adăugat faptul că mecanismul decizional al Uniunii Europene este bazat pe unanimitate. Aceasta nu este o formalitate, ci o barieră structurală. Fără acordul tuturor statelor membre, aderarea nu poate avea loc. În condițiile în care Franța și Germania, motorul economic și politic al Uniunii, alături de Țările de Jos și Italia, resping ferm orice scurtătură procedurală din considerente politice interne, iar Austria invocă necesitatea unui tratament egal față de statele din Balcanii de Vest, care au depus eforturi de mai bine de un deceniu, ideea unei integrări accelerate devine nerealistă. Argumentele acestor state sunt clare și incomode: o extindere forțată ar destabiliza structural Uniunea și nu beneficiază de susținere politică suficientă.
Mai mult, problema securității rămâne elefantul din încăpere în ceea ce privește dosarul Republicii Moldova. Declarațiile recente ale generalului Kirilo Budanov confirmă o realitate dură: retragerea trupelor ruse nu reprezintă o prioritate în negocierile de pace. Cu alte cuvinte, dosarul transnistrean va trebui să fie soluționat separat de conflictul din Ucraina, singurul mod de presiune privind retragerea armatei ruse de pe teritoriul recunoscut internațional al Republicii Moldova. Această vulnerabilitate face imposibilă îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, care prevăd expres controlul total și suveran asupra propriului teritoriu.
Luând în calcul acești indicatori, ideea unei integrări europene rapide nu are nici suport politic, nici instituțional și nici de securitate. Toate statele membre au urmat același parcurs clasic. Republica Moldova nu face excepție și nu poate beneficia de tratament preferențial. În aceste condiții, promisiunea integrării europene în acest deceniu devine, în mod evident, o promisiune fără acoperire în raport cu mecanismele reale de aderare. Dacă actualii factori decizionali de la Chișinău doresc să-și respecte acest angajament politic, atunci este necesară identificarea unei alternative credibile.
În această ordine de idei, alternativa nu mai poate fi ocolită. Președinta Republicii Moldova Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Alexandru Munteanu au declarat că ar vota „da” la un eventual referendum privind Unificarea cu România. Această poziționare reprezintă recunoașterea implicită a unui fapt politic: există deja o cale alternativă de integrare europeană, mult mai rapidă și mult mai eficientă. În condițiile în care România este stat membru al Uniunii Europene și al NATO, această soluție oferă exact ceea ce parcursul clasic nu poate livra într-un termen scurt: integrare europeană imediată, stabilitate instituțională și garanții reale de securitate.
