Apel la asumare identitară

Stimați români de pretutindeni,
Cu prilejul zilei de 27 aprilie, vă felicit cu marcarea a 36 de ani de la adoptarea tricolorului de către românii de la est de Prut. Istoric, la 27 aprilie 1990 a fost legiferat oficial Drapelul tricolor. Frontistul Gheorghe Ghimpu a fost cel care a arborat pentru prima dată acest simbol românesc pe cupola Parlamentului, reafirmând, după 46 de ani de ocupație, identitatea noastră națională.
Duminica aceasta, în Cetatea Sorocii, a avut loc un eveniment consacrat zilei tricolorului, care a reunit susținători ai ideii de Reunificare națională. Declarația finală a organizatorilor afirmă plenar că a venit timpul să inițiem, în mod responsabil, un proces de Unificare între cele două state românești, în conformitate cu principiile dreptului internațional consacrate în Actul Final de la Helsinki. Acest demers trebuie să fie unul democratic, legitim și pașnic, construit printr-un proiect politic comun al Guvernelor de la București și Chișinău, un veritabil proiect de țară.
De ce este necesar să facem acest lucru?
În primul rând, Unirea nu aparține unui curent ideologic și nu poate fi revendicată de un singur grup social, etnic sau confesional. Ea reprezintă, înainte de toate, o opțiune geopolitică ce ține de securitatea, stabilitatea și viitorul nostru comun. În contextul actual, marcat de criză regională, Reunificarea este o mișcare statală de reziliență împotriva emergenței pericolului rusesc pe flancul estic.
În al doilea rând, Unirea nu este antieuropeană, așa cum au vociferat superficial necunoscătorii problemei identitare din Republica Moldova. Per a contrario, Unirea este garantul integrării totale a Chișinăului în structurile occidentale, cele două procese fiind complementare. Unirea asigură inclusiv componenta vitală de securitate în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Totodată, amintesc tuturor că Moscova nu va aștepta integrarea noastră europeană în următoarele decenii. Aceasta joacă pe termen lung și așteaptă momentul prielnic în care va putea acapara Republica Moldova și a-și reinstaura dominația străină pe pământurile noastre.
Pentru final, forumul inițiat la Soroca este un eveniment regional îndrăzneț, care trebuie să se replice și în alte comunități, iar mișcarea unionistă să recapete amploare națională. Este nevoie de implicare civică activă, atât în Basarabia, cât și în tot spațiul românesc, dar și în diaspora, întrucât consolidarea inițiativelor locale care promovează identitatea noastră românească este esențială pentru a crea o platformă solidă de acțiune. Doar așa mesajul nostru va putea fi preluat și susținut la nivel instituțional de către reprezentanții aleși direct de popor.
Viitorul nostru occidental depinde de inițiativa comună pe care o luăm astăzi!