Noul consilier al Maiei Sandu pentru relația cu cultele, Ion Mocanu, în centrul discuțiilor după dezvăluirea legăturilor de familie. Președinția a publicat CV-ul

Președinția a publicat CV-ul lui Ion Mocanu, noul consilier al Maiei Sandu, responsabil de relația cu cultele religioase. Serviciul de presă al instituției precizează că șefa statului are „deplină încredere” că funcționarul va fi echidistant.
„Domnul Ion Mocanu are experiență în zona de consultanță pentru business, inovare și educație, precum și în managementul proiectelor. În acest context, a colaborat în trecut inclusiv cu Mitropolia Basarabiei, în calitate de consilier financiar. Este licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene și în Contabilitate, având totodată certificări în leadership, coaching și mentorat. Președinta Republicii Moldova are deplină încredere că domnul Mocanu își va exercita atribuțiile cu obiectivitate și echidistanță în raport cu toate cultele religioase din țara noastră”, se arată în precizările administrației prezidențiale.
Pe 28 aprilie, administrația prezidențială de la Chișinău a anunțat că Maia Sandu are un nou consilier pentru relația cu cultele religioase – Ion Mocanu.
În presă au apărut informații despre faptul că Ion Mocanu este ginerele lui Vadim Cheibaș. La scurt timp, secretarul Mitropoliei Moldovei a confirmat informațiile și a punctat că, în opinia sa, nu consideră că ar fi vorba despre un conflict de interese.
„Da, într-adevăr domnul Ion Mocanu este ginerele meu. Dar nu consider că există vreun conflict de interese întrucât atribuțiile noastre sunt distincte și reglementate clar. În același timp, înțelegem importanța percepției publice și ne desfășurăm activitatea cu mare responsabilitate și transparență. Numirea unei persoane într-o funcție publică este o decizie care ține exclusiv de autoritatea statului. În ceea ce mă privește, activitatea mea în cadrul mitropoliei este strict instituțională și se desfășoară în limitele responsabilităților canonice și administrative”, a declarat Vadim Cheibaș.
Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au declarat pentru NewsMaker că au salutat demersul Președinției, considerând că acesta este un pas spre normalitate și spre o relație firească cu cultele religioase din Republica Moldova, după modelul altor țări europene.
„În privința doamnei președinte nu pot să emit judecăți de valoare, pentru că este președintele pe care majoritatea populației Republicii Moldova l-a votat. (…) Dar, într-adevăr, lucrurile s-ar cuveni gestionate în chip diferit. La fel, foarte mulți preoți din Mitropolia Basarabiei au fete, au gineri și la fel cred că lucrurile acesta ar fi fost privit într-un anumit fel. Dar, haideți să pornim cumva de la prezumția de nevinovăție, să inițiem un dialog și să vedem modul în care se va desfășura viața religioasă în Republica Moldova grație acestei decizii a doamnei Maia Sandu. Chiar sunt șocat de informația pe care mi-ați oferit-o. (…) E un lucru care arată o anumită afinitate”, a adăugat vicarul administrativ al Mitropoliei Basarabiei.
Într-un răspuns pentru ZdG, Ion Mocanu a declarat că acceptă „această responsabilitate cu multă seriozitate și înțeleg sensibilitatea domeniului cultelor în Republica Moldova”. Acesta a adăugat că rolul său „este unul instituțional: să contribuim la dialog, echilibru și cooperare între stat și toate comunitățile religioase, cu respectarea legii și a libertății religioase”.
„În ceea ce privește relațiile mele de familie, ele sunt cunoscute și nu le ascund. Totodată, activitatea mea profesională va fi ghidată exclusiv de interesul public, echilibru, pace și respect pentru toate cultele”, a punctat Ion Mocanu.
