Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PublicațiiRomânia

VIDEO | Nicușor Dan, despre afirmațiile Maiei Sandu privind unirea cu România: „Noi suntem gata. Acum depinde de aspirațiile și dorințele democratice ale cetățenilor Republicii Moldova”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat miercuri la declarațiile președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a readus în discuție tema unirii cu România ca posibilă cale de accelerare a integrării europene a Moldovei.

Întrebat despre poziția României față de acest subiect, Nicușor Dan a invocat votul în unanimitate al Parlamentului român din 2018: „Din partea României, cred că nu s-a schimbat nimic față de votul în unanimitate al Parlamentului din 2018, care a spus că România este pregătită în orice moment în care cetățenii din Republica Moldova o vor dori.”

Șeful statului român a subliniat că decizia aparține în primul rând cetățenilor moldoveni: „Acum, depinde de aspirațiile, dorințele democratice ale cetățenilor Republicii Moldova, pe care evident că le respectăm. Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata.”

Declarațiile vin în contextul în care Maia Sandu a acordat un interviu publicației franceze Le Monde, în care a afirmat că integrarea europeană nu mai este doar un obiectiv politic pentru Moldova, ci „o strategie de supraviețuire ca stat democratic”, în condițiile presiunilor constante exercitate de Rusia. În același interviu, șefa statului de la Chișinău a menționat reunificarea cu România drept una dintre soluțiile care ar putea accelera parcursul european al Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button