InternePublicații
Maia Sandu, discuție telefonică cu Nicușor Dan: Am convingerea că vom continua să întărim punțile

Președinta Maia Sandu a discutat telefonic cu noul președinte al României, Nicușor Dan, la nici o zi de la anunțarea câștigătorului.
„Am discutat la telefon cu Președintele ales al României, Nicușor Dan, pe care l-am felicitat pentru încrederea oferită de cetățenii români și căruia i-am transmis că poate conta pe Republica Moldova.
Am convingerea că vom continua să întărim punțile trainice dintre Chișinău și București pentru un viitor sigur, liber și prosper pentru oamenii de pe ambele maluri ale Prutului”, a precizat Sandu.
Potrivit datelor Autorităților Electorale Centrale în Republica Moldova au votat peste 158 de mii de oameni, Nicușor Dan a obținut 88% din voturile exprimate.