VIDEO | Maia Sandu, apel stringent către justiție: „Este o lipsă de curaj în sancționarea trădării de patrie”
Președinta Maia Sandu atrage atenția asupra vulnerabilităților din sistemul de justiție și din instituțiile statului, semnalând o lipsă de fermitate în investigarea și sancționarea cazurilor de trădare de patrie. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Jurnal politic”, unde șefa statului a abordat riscurile existente, responsabilitatea organelor de drept și necesitatea unei schimbări de atitudine.
„Eu nu pun mâna în foc pentru toți angajații Serviciului de Informație și Securitate așa cum nu pun mâna în foc pentru alte instituții. Și nu doar în Republica Moldova există aceste riscuri. Noi vedem că aceste riscuri există și în alte state, cu democrații consolidate și unde Federația Rusă a avut mai puțin acces la instituții pentru că distanța fizică îi ajută. Peste tot există aceste riscuri. Trebuie să rămânem în continuare vigilenți, dar nu putem acum să discredităm o întreagă instituție doar pentru că un angajat care a deținut o funcție de răspundere mai mulți ani în urmă a ajuns să-și vândă țara”, a explicat președinta.
Șefa statului a vorbit despre importanța protejării cetățenilor implicați în situații sensibile și despre deciziile luate în acest sens.
„Nu regret decizia de a-l schimba pe acest om (Alexandru Balan) pe doi cetățeni loiali ai Republicii Moldova. E foarte important că acești oameni sunt în siguranță și sunt acasă. Instituțiile, evident, s-au întărit în ultimii ani, însă mi-ar veni greu să cred că s-au curățat de toate elementele potențial trădătoare ale Republicii Moldova”, a relevat Maia Sandu.
Referindu-se la anchetele în curs, președinta a subliniat rolul Procuraturii în clarificarea cazurilor investigate.
„În primul rând, pe acest caz, pentru că sunt întrebări de ce acești doi oameni au fost reținuți, Procuratura trebuie să ofere răspuns. Deci e investigație conform legii și bănuiesc că, la un moment dat, mai ales că acum acești doi ofițeri sunt acasă și ei pot oferi informații procuraturii, o să putem să aflăm mai multe atunci când lucrurile vor fi clare”, a adăugat ea.
Totodată, Maia Sandu a evidențiat necesitatea unei schimbări de atitudine în rândul organelor de drept.
„Dincolo de reformele pe care le facem în instituții, inclusiv în Serviciul de Informație și Securitate, eu cred că organele de drept trebuie să își schimbe atitudinea pentru că sancționarea trădării de patrie este în lege și este de mult timp, dar nu am văzut prea multe cazuri care să fie duse la bun sfârșit. Investigații pentru trădare de patrie am văzut foarte puține”, a relevat Maia Sandu.
Președinta a punctat explicit problema de atitudine din sistemul judiciar și procuratură.
„Este cumva o lipsă de curaj, dacă pot să spun așa, din partea organelor de drept și aici mă adresez și la Procuratură și la Justiție ca să sancționeze asemenea cazuri. Putem să presupunem și de ce s-a ajuns în această situație pentru că am avut de-a lungul timpului în funcții de răspundere oameni care au fost implicați în trădare de patrie și respectiv au creat niște așteptări și în raport cu angajații acestor instituții că trebuie să se închidă ochii la trădare de patrie”, a spus șefa statului.
De asemenea, Maia Sandu a abordat și factorii care pot influența integritatea funcționarilor publici.
„Pentru că și salariile nu sunt foarte mari, nu știu exact cât au ofițerii de securitate, procurorii și oamenii din sistemul de justiție, dar evident că atunci când ai un salariu nu foarte mare, curajul tău de a te implica trebuie răsplătit altfel. Și din câte știu și ținem minte cu toții, banii veneau altfel. Evident că riscul ca cineva să ia niște bani pentru a trăda țara este mult mai mare atunci când nu ai ce mânca”, a mai afirmat șefa statului.
Cu toate acestea, președinta a subliniat că nivelul salariilor nu poate justifica astfel de acțiuni.
„Trebuie să spunem că în cadrul Serviciului de Informație și Securitate au existat întotdeauna, indiferent de cine a fost la conducerea țării, oameni care au fost patrioți și indiferent de salariile pe care le-au avut, foarte mici sau poate un pic mai mari, ei și-au slujit țara și și-au făcut treaba foarte bine. Putem să demonstrăm, să arătăm cazuri când și la salarii mari oamenii își vând țara pentru că, sigur, Rusia are bani mult mai mulți decât Republica Moldova și întotdeauna poate să ofere și am văzut asta și în ultimele alegeri despre câți bani s-au alocat și despre câți oameni au ales să își vând țara”, a relevat Maia Sandu.
În final, șefa statului a reiterat necesitatea aplicării ferme a legii și a cerut mai multă determinare din partea celor responsabili.
„Salariile sunt un subiect important și încercăm să îmbunătățim situația, dar nu sunt o justificare pentru ca cineva să câștige bani vânzându-și țara. Trădarea de țară se sancționează și se sancționează dur așa cum scrie legea și cer mai mult curaj din partea procurorilor și judecătorilor în cazurile de trădare”, a punctat Maia Sandu.