Guvernul Bolojan a fost demis. Moțiunea PSD – AUR a trecut

Moțiunea PSD-AUR a fost votată de 281 senatori și deputați, potrivit surselor HotNews, ceea ce înseamnă că Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament. La renumărare a ieșit același scor de 281 voturi „pentru”, au spus sursele citate, care au precizat că au fost 4 voturi „împotrivă” și două anulate, transmite HotNews.ro.
Aprobarea moțiunii nu a fost anunțată oficial încă.
Moțiunea PSD-AUR intitulată „Stop planului Bolojan” fusese semnată de 254 de parlamentari din totalul de 464. Ca să treacă erau nevoie de 233 de voturi „pentru” din partea deputaților și senatorilor.
Scorul de 281 de voturi pentru îl egalează pe cel din 2021 când a fost dărâmat Guvernul Cîțu, cel mai mare vot împotriva unui Guvern de până acum.
Chiar dacă Executivul Bolojan a picat, acesta va rămâne interimar până când președintele Nicușor Dan va desemna un nou premier care să formeze Guvernul.