Se apropie 9 mai, ziua care stârnește, an de an, controverse în Republica Moldova. Pentru o parte dintre cetățeni este simbolul „victoriei”, însă pentru majoritatea rămâne o amintire dureroasă, asociată cu începutul unei perioade de ocupație, represiune și suferință. În acest context, este imposibil de ignorat una dintre cele mai cumplite tragedii trăite pe acest teritoriu, foametea din anii 1946-1947.
De ce această tragedie nu poate fi redusă la o simplă consecință a secetei, așa cum a susținut propaganda de partid?
În primul rând, foametea a fost amplificată decisiv de politicile regimului sovietic. Deși anul 1946 a fost marcat de secetă, autoritățile au impus cote obligatorii exagerate la cereale și alte produse agricole. Țăranii erau obligați să predea statului nu doar grâu, ci și produse esențiale precum carne, lapte, ouă sau lână, chiar și atunci când nu mai aveau resurse pentru propria supraviețuire. Rechizițiile erau aplicate brutal, până la epuizarea completă a rezervelor.
Aceste măsuri au fost implementate de administrația sovietică impusă asupra populației românești. În fruntea RSS Moldovenești se aflau Nicolae Coval, prim-secretar al Partidului Comunist, și Iosif Mordoveț, ministru al Securității de Stat. Sub conducerea lor, aparatul represiv nu doar că nu a protejat populația, ci a contribuit direct la adâncirea crizei. În acest sens, foametea a căpătat dimensiunea unei politici intenționate, ca formă de pedeapsă aplicată unei populații considerate indezirabile.
Trebuie subliniat faptul că tragedia era cunoscută la nivelul conducerii de la Moscova. Vizita lui Alexei Kosîghin și rapoartele transmise către Iosif Stalin confirmă că amploarea dezastrului era pe deplin cunoscută. Cu toate acestea, politicile de rechiziție au continuat, iar ajutorul alimentar a fost întârziat și insuficient, ceea ce ridică în mod direct problema responsabilității.
În al doilea rând, consecințele au fost devastatoare. Dintr-o populație de aproximativ 2,3 milioane de locuitori înregistrați în 1941, au murit peste 123 de mii de persoane, adică aproximativ 5%. Proporțional, RSS Moldovenească a fost afectată mult mai grav de foamete decât alte regiuni ale Uniunii Sovietice.
Totodată, aproximativ 400 de mii de persoane au fost înregistrate oficial ca suferind de distrofie, jumătate dintre aceștia fiind copii. Disperarea extremă generată de calamitate este reflectată și de cele peste 150 de cazuri oficiale de canibalism, mărturii ale colapsului social și ale nivelului de disperare la care a fost împinsă populația.
Aceasta este trista amintire a barbariei moscovite purtate pe teritoriul nostru. Din atrocitățile comise de emisarii lui Stalin în Basarabia constatăm că idealul comunist nu este pentru toți. În fixația sa criminală pot fi exterminate întregi segmente ale populației, iar supraviețuitorii, prinși între seceră și ciocan, pot continua să trăiască sub umbra stelei socialiste.
De aceea, este necesar să ne întrebăm care e sensul celebrării zilei de 9 mai? Or, a-i celebra pe călăi devine un sacrilegiu, în condițiile în care promisiunile unei lumi egale nu doar că nu au fost îndeplinite, ci, dimpotrivă, comunismul a produs moarte, suferință și marginalizarea înaintașilor noștri.
