UE devine pilonul economiei moldovenești. Exporturile spre piața europeană au ajuns la un nivel record. Veaceslav Ioniță: „Cel puțin economic, suntem integrați totalmente în UE”

Republica Moldova își întărește legăturile economice cu Uniunea Europeană, pe fondul creșterii accelerate a comerțului, investițiilor și sprijinului financiar european. În doar patru ani, schimburile comerciale dintre Republica Moldova și UE s-au dublat, atingând la sfârșitul anului trecut un nivel record de 8,5 miliarde de dolari. Datele arată că economia moldovenească este astăzi dependentă în mare măsură de piața europeană, atât prin exporturi și importuri, cât și prin finanțare externă și investiții.
Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, Republica Moldova este în prezent profund integrată economic în spațiul european. Dacă în urmă cu câțiva ani doar 32% din exporturile moldovenești mergeau către statele UE, acum ponderea a crescut la 67,4%.
„De fapt, Uniunea Europeană a fost piața care a absorbit șocurile noastre legate de scăderea puternică a exporturilor din anii 2023, 2024, 2025”, a punctat Ioniță.
Cea mai mare parte a exporturilor moldovenești către Uniunea Europeană ajunge în România, care concentrează aproximativ 43% din totalul bunurilor exportate pe piața europeană și își menține poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova. Pe următoarele locuri se află Italia, Cehia și Germania.
Exporturile către UE sunt dominate de componente auto, urmate de produse textile și agricole, inclusiv semințe, cereale, uleiuri și fructe. În topul produselor exportate se regăsesc și mobilierul, băuturile alcoolice și articolele din sticlă.
În paralel, importurile din Uniunea Europeană au depășit 5,9 miliarde de dolari și sunt concentrate în special pe combustibili, utilaje, mașini și echipamente electrice, dar și pe produse farmaceutice, alimentare și materiale industriale. Expertul economic a explicat că deficitul comercial dintre Republica Moldova și UE a fost influențat în ultimii ani de creșterea importurilor energetice și de reconfigurarea pieței regionale după crizele energetice și geopolitice.
Pe lângă relațiile comerciale, Uniunea Europeană și-a majorat semnificativ sprijinul financiar acordat Republicii Moldova. Dacă în 2019 creditele europene acordate țării noastre se ridicau la aproximativ 22,4 milioane de dolari, în primul trimestru al anului 2026 acestea au ajuns la aproape 945 de milioane de dolari.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, sprijinul european contribuie direct la susținerea bugetului de stat, la plata salariilor și pensiilor, dar și la finanțarea investițiilor publice.
În același timp, Comisia Europeană rămâne principalul furnizor de granturi externe pentru Republica Moldova. În anul 2025, granturile externe au totalizat 4,7 miliarde de lei, iar aproape 59% din această sumă a provenit din finanțări europene.
„Comerțul cu UE deține o cotă covârșitoare, investițiile străine în economia R. Moldova sunt din UE, sprijinul financiar sub formă de împrumuturi este din UE, sprijinul financiar sub formă de granturi sunt în cea mai mare parte din UE”, a concluzionat expertul economic.