Rusia introduce educația ideologică de stat de la grădiniță. Kremlinul pregătește o nouă generație „patriotică”

Rusia pregătește implementarea unui amplu program de educație ideologică și istorică destinat tuturor instituțiilor de învățământ, de la grădinițe până la universități. Noul concept, aprobat de Ministerul Educației al Federației Ruse, urmărește promovarea „valorilor tradiționale rusești”, consolidarea unei identități civice unificate și combaterea a ceea ce autoritățile numesc „falsificarea istoriei”, relatează Current Time TV.
Programul urmează să fie implementat începând cu luna septembrie 2026 și va avea o durată de cinci ani. Potrivit documentului, autoritățile ruse intenționează să creeze un sistem unificat de educație istorică pentru tineri, integrat în toate formele de instruire și activități sociale.
Concepția a fost deja transmisă regiunilor din Federația Rusă pentru pregătirea implementării.
Potrivit ministrului Educației, Serghei Kravțov, conceptul ar trebui să unească „lecțiile din școli, activitățile extracurriculare, educația suplimentară, activitatea muzeelor, bibliotecilor, parcurilor istorice, organizațiilor obștești, mișcărilor de voluntariat și resurselor educaționale digitale”.
Documentul oficial precizează că programul este orientat spre „formarea unei identități civice general-ruse”, „protejarea valorilor spirituale și morale tradiționale rusești” și „combaterea falsificării istoriei Rusiei și a lumii”.
Noul sistem educațional va include activități dedicate memoriei celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și evenimente organizate împreună cu participanți la războiul din Ucraina. În document este menționată explicit „utilizarea experienței participanților și veteranilor operațiunii militare speciale”, termenul folosit de Kremlin pentru invazia rusă din Ucraina.
Printre obiectivele declarate de Ministerul Educației se numără consolidarea coeziunii societății ruse, păstrarea „valorilor tradiționale” și formarea unei generații „patriotice”.