Fermierii afectați de seceta de anul trecut vor primi sprijin din partea statului. Guvernul alocă 50 de milioane de lei

Fermierii care au suferit pierderi din cauza secetei și arșiței la culturile de porumb și floarea-soarelui în anul 2025 vor primi despăgubiri din partea statului. În acest sens, Guvernul alocă 50 de milioane de lei pentru sprijinirea agricultorilor afectați, cu condiția ca pierderile să fie de cel puțin 50%.
Decizia a fost aprobată în ședința de miercuri, 13 mai, prin adoptarea regulamentului privind modul de acordare a mijloacelor financiare.
Sprijinul financiar va fi acordat sub formă de plată directă per hectar, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), iar cererile vor putea fi depuse la subdiviziunile teritoriale ale AIPA în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a regulamentului.
„Acesta este un sprijin direct fermierilor, care au suferit pierderi majore. Dincolo de cifre, acest proiect este despre oameni. În ultimii ani, tot mai mulți tineri și familii au revenit acasă și au investit în agricultură. Din păcate, mulți au început această activitate în ani agricoli extrem de dificili. Acest sprijin este un mesaj clar că statul nu-i lasă singuri în fața crizelor climatice și că munca lor, curajul lor contează”, a menționat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, până la 23 octombrie 2025 au fost înregistrate 792 de acte de constatare pentru peste 56.000 de hectare afectate de secetă. Cele mai afectate regiuni au fost Ștefan Vodă, Cahul, UTA Găgăuzia, Căușeni, Anenii Noi și Taraclia. În unele zone cantitatea de precipitații a fost de doar 20–35% din normă, un deficit considerat extrem pentru ultimii 20–30 de ani.