Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

O porțiune din drumul Orhei-Bălți, închis la noaptea pentru câteva ore. Ce spune poliția

Administrația de Stat a Drumurilor informează șoferii că, marți 20 mai 2025, pe anumite tronsoane de drumuri naționale, circulația rutieră va fi temporar restricționată, în contextul desfășurării unor filmări pentru producția filmului „Puterea dragostei”. Restricțiile vizează două segmente ale traseului R6 și ar putea afecta traficul în orele nocturne.

Primul traseu afectat este traseul R6 Chișinău – Orhei – Bălți, pe segmentul dintre satele Zahareuca, raionul Orhei și Sărătenii Vechi raionul Telenești, unde circulația va fi oprită temporar începând cu ora 00:00, pentru o perioadă nedeterminată, anunță autoritățile.

Al doilea tronson este traseul R14 R6 – Codrul Nou – Soroca – Unguri – frontiera cu Ucraina, între satele Țînțăreni, raionul Telenești și Ghindești, raionul Florești, cu restricții aplicate de la ora 1:30.

Administrația de Stat a Drumurilor informează că filmările se vor desfășura sub supravegherea Inspectoratului General al Poliției, care va asigura ordinea publică și siguranța traficului în zonele vizate, conform legislației în vigoare.

Autoritățile îndemnăm conducătorii auto să manifeste înțelegere și să respecte indicațiile autorităților competente.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button