Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
OpiniiPublicații

Aderarea la UE – Următorii pași

În privința următorilor pași concreți spre deschiderea negocierilor de aderare la U.E. pe toate cele 33 de capitole (grupate în 6 clustere), președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat cu puțin timp în urmă că „Sperăm că săptămâna viitoare va fi decizia oficială”. Să definim mai întâi termenii, așa cum e corect, și să încercăm să explicăm, pentru publicul larg, ce înseamnă asta concret. Mai întâi, un rezumat:

  • 12 ianuarie 2010: Moldova începe, la Chișinău, negocierile cu U.E. privind încheierea unui Acord de Asociere, care să înlocuiască vechiul Acord de Parteneriat și Cooperare din 1994/1998 – inclusiv un Acord de Liber-schimb, aprofundat și cuprinzător;
  • 29 noiembrie 2013: Moldova parafează, la Bruxelles, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană;
  • 17 aprilie 2014: Parlamentul European adoptă Rezoluția 2014/2699(RSP) prin care, la articolul 31, recunoaște perspectivele europene ale Moldovei (împreună cu cele ale Ucrainei și Georgiei);
  • 27 iunie 2014: Moldova semnează cu U.E., tot la Bruxelles, Acordul de Asociere anterior parafat;
  • 2 iulie 2014: Parlamentul Republicii Moldova ratifică Acordul de Asociere la U.E. cu 59 de voturi pentru și 4 voturi împotrivă;
  • 1 septembrie 2014: Acordul de Asociere intră în vigoare parțial și provizoriu;
  • 1 iulie 2016: în urma ratificării Acordului de către toate cele 31 de Părți semnatare, acesta intră în vigoare pe deplin și în totalitate;
  • 3 martie 2022: Moldova înaintează cererea oficială de aderare la U.E. (după Ucraina);
  • 7 martie 2022: Consiliul European solicită opinia Comisiei Europene cu privire la cererea Moldovei;
  • 11/19 aprilie 2022: Comisia Europeană înmânează Moldovei cele două chestionare legislative;
  • 22 aprilie/12 mai 2022: Moldova dă răspunsurile cerute prin cele două chestionare;
  • 17 iunie 2022: în urma analizei răspunsurilor Chișinăului la cele două chestionare și a rapoartelor subsecvente, Comisia recomandă Consiliului acordarea statutului de Stat candidat Moldovei;
  • 23 iunie 2022: Moldova primește statutul oficial de Stat candidat (împreună cu Ucraina);
  • 8 noiembrie 2023: Comisia recomandă Consiliului deschiderea negocierilor;
  • 14 decembrie 2023: Consiliul aprobă deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei;
  • 21 iunie 2024: Consiliul stabilește data începerii negocierilor de aderare;
  • 25 iunie 2024: are loc Prima Conferință Inter-guvernamentală UE – RM, prin care Consiliul European dă startul formal al începerii negocierilor de aderare (decizia politică);
  • 9 iulie 2024: începerea procesului de screening (evaluarea analitică a a gradului de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar) cu primul capitol din Clusterul I: Achiziții Publice;
  • 20 octombrie 2024: Referendum în Republica Moldova cu privire la aderarea țării la U.E.: participare de 50,72%, aprobat cu 50,35% din voturile valabil exprimate, adoptat;
  • 22 septembrie 2025: terminarea procesului de screening, cu ultimul capitol din Clusterul V: Prevederi Financiare și Bugetare;
  • 17 martie 2026: începerea tehnică (de facto) a negocierii pe clustere și capitole, în așteptarea deschiderii oficiale (de jure) a negocierilor, în cadrul unei a doua Conferințe Inter-guvernamentale (IGC).

Aceștia sunt, pe scurt, pașii concreți făcuți de Moldova înspre Uniunea Europeană în ultimii 16 ani. Acum, să vedem care ar fi următorii trei pași:

  • Reuniunea COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai statelor membre) (18, 20 sau 22 mai) – la aceasta făcea referire, de fapt, președinta țării. Acest Comitet este format din reprezentanții permanenți (practic, ambasadorii) statelor membre (în cazul COREPER II) sau al adjuncților acestor reprezentanți (în cazul COREPER I). COREPER II gestionează dosarele ”grele” ale Uniunii: cele politice și strategice majore: cele ce țin de Afaceri Externe și Politică de Securitate, de Afaceri Economice și Financiare, de Justiție și Afaceri Interne, de modificări de tratate, cadru financiar multianual, Politica de extindere și negocierile de aderare. COREPER I se ocupă de dosarele tehnice și sectoriale, având drept obiect al reglementării aspectele ce țin de viața economică și socială internă a Uniunii (piață internă, industrie, cercetare, transport, telecomunicații, energie, mediu, agricultură, pescuit – în ceea ce ține de chestiunile sanitare și veterinare -, ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate, protecția consumatorilor). Ambele reuniuni – și I, și II – au rolul de a pregăti agenda adunărilor ministeriale ale Consiliului European. Practic, așa cum îl statuează art. 240 din Tratatul privind funcționarea U.E., COREPER acționează ca un filtru și un organism pregătitor pentru lucrările Consiliului U.E.  În urma negocierilor din Comitet, dosarele sunt împărțite în două categorii: Categoria A (cele asupra cărora există un consens deplin și, ca atare, sunt adoptate formal, fără nici o dezbatere), și cele de Categoria B (cele asupra cărora nu există unanimitate sau care presupun o sensibilitate aparte, care cer o decizie strict politică. În acest caz, dezbaterea propriu-zisă a subiectelor le revine miniștrilor de resort ai statelor membre). Decizia de deschidere de jure a capitolelor de negociere se pregătește, tehnic și diplomatic, în COREPER II înainte de a fi făcută publică. În reuniunea de săptămâna viitoare este posibil ca reprezentanții țărilor membre să evalueze și să supună la vot îndeplinirea criteriilor de referință (acele benchmarks) ale țărilor candidate, începând cu Clusterul I (Valorile fundamentale). Pentru obținerea avizului este necesară unanimitatea!
  • Reuniunea CAG (Consiliul Afaceri Generale) (26 mai), format din miniștrii de Externe (sau ai Afacerilor Europene) din toate statele membre. Aceștia adoptă un dosar sau altul doar în condițiile unui consens prealabil al reprezentanților statelor din COREPER (I sau II, după caz) și al validării etapelor tehnice respective. Așadar, CAG este instanța care formalizează, politic și juridic, mandatele de negociere, prin ratificarea avizului presupus dat de COREPER.
  • Summitul EUCO (al Consiliului European) (18-19 iunie 2026), format din șefii de stat sau de guvern ai țărilor membre, plus Președintele Consiliului European și Președinta Comisiei Europene (la lucrările căruia participă și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe). Aceste întâlniri stabilesc direcțiile mari ale politicii Uniunii ca și prioritățile generale ale U.E. Dacă procedurile de mai sus (în COREPER, apoi în CAG) vor fi agreate săptămâna viitoare, atunci aceasta va înlesni foarte mult drumul deciziei finale și formale a deschiderii primelor capitole de negociere. Practic, șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ar trebui să consfințească la cel mai înalt nivel deschiderea capitolelor prin adoptarea, prin unanimitate, a Concluziilor Consiliului European.
  • Conferința Inter-guvernamentală U.E. – R.M., desfășurat în marja Summitului Consiliului European (probabil, imediat după acesta; oricum, în iunie). Aceasta este reuniunea diplomatică oficială între Uniunea Europeană și Republica Moldova prin care i se comunică oficial acesteia din urmă deciziile luate pe intern, la Summitul EUCO.

Amânarea, încă din vara anului 2025, a deschiderii efective a negocierilor măcar pe Clusterul I, a avut drept cauză principală politica pro-rusă și, în consecință, anti-ucraineană (și anti-europeană) a fostului guvern maghiar Viktor Orbán. Într-adevăr, acesta a reprezentat în ultimii ani ai conducerii sale o veritabilă coloană a V-a a Rusiei în interiorul UE, spre exasperarea Bruxelles-ului, dar și a Kievului. Victimă colaterală a acestui joc josnic al Budapestei i-a picat micuța Moldovă, prinsă ”la pachet” cu Ucraina în procesul de aderare. Pe acest fundal, s-au întețit discuțiile (ca să nu spunem presiunile) pentru decuplarea Chișinăului de Kiev, după modelul recent al decuplării Albaniei de Macedonia de Nord (aceasta din urmă ținută în șah de Bulgaria). Doar că similitudinile nu erau perfecte între cele două situații. Ucraina nu e Macedonia, iar datoria morală și politică a Europei este, ca mărime, proporțională cu Ucraina. De aceea, Comisia Europeană a lungit pur și simplu o decizie în privința Moldovei până după alegerile din Ungaria din 12 aprilie 2026. Alegeri câștigate cu 55,26% de rivalul lui Orbán, și anume Péter Magyar, cu al său partid de centru-dreapta TISZA. Acesta a preluat oficial șefia guvernului pe 9 mai.

Acum Bruxelles-ul, ca și Chișinăul și Kievul, au așteptări foarte mari de la noua conducere a Ungariei. Printre acestea, dezghețarea relațiilor cu Ucraina. Dacă acestea se vor confirma, atunci firesc ar fi ca Budapesta să nu mai blocheze deschiderea negocierilor. Fapt de care ar beneficia și Moldova. Așa încât săptămâna viitoare ar trebui să fie una extrem de interesantă pe acest subiect al extinderii UE spre Est. Au fost voci sceptice cu privire la europenismul lui Magyar. Altele, din contră, l-au lăudat ca fiind un veritabil european. Rămâne deci de văzut care vor fi realitățile.

Faptul că președinta Maia Sandu a adus în spațiul public perspectiva unei decizii favorabile în reuniunea COREPER poate însemna unul din două lucruri. Fie are informații că se merge pe o reală deblocare a veto-ului maghiar de până mai ieri, fie este un mod de a forța cumva introducerea pe ordinea de zi a subiectului la Bruxelles și acceptarea lui. O decizie formală nu poate fi luată mai devreme de finele lui iunie. Dar, este adevărat că o lumină verde dată de COREPER ar face ca următorii trei pași să reprezinte mai mult o formalitate. Dacă nici săptămâna viitoare nu se va lua însă o decizie favorabilă extinderii, tot din motive de asperități maghiaro-ucrainene, atunci este nu doar posibil, ci chiar probabil ca UE să decidă decuplarea Moldovei de Ucraina. Ceea ce, pentru ambele, nu ar fi de dorit.

Să mai constatăm că în cele patru țări care au deschis deja negocierile propriu-zise, situația este următoarea: Turcia se căznește cu negocierile încă din iunie 2006 (și, în plus, acestea au fost înghețate de UE în decembrie 2016), Muntenegru din decembrie 2012, Serbia din decembrie 2015, iar Albania din octombrie 2024. Ritmul acestora, așadar, e ușor de calculat. Să presupunem că săptămâna viitoare totul se termină cu bine pentru Moldova, iar în iunie Consiliul își dă OK-ul final pe deschiderea negocierilor. Cât vor dura acestea, până când vor putea fi încheiate? Adică până când Moldova își va alinia și va implementa legislația europeană la nivel național. Aceasta este calea lungă, grea și cu final incert.

Mai există și o altă cale, pe care alte popoare europene ar fi fost fericite dacă ar fi avut-o la îndemână. Calea reunificării naționale. Adică acea cale care este rapidă, ușoară și cu final fericit asigurat. Este destul de trist dacă mai-marii zilei de la Chișinău o văd (și o flutură) doar ca pe o variantă B de integrare. Adică ceva de genul ”ei, dacă nu ne putem integra ca toată lumea, hai, fie și așa, prin reunificarea țării”… Nemții, pe care îi admirăm atâta, nu au gândit așa pentru țara lor în 1990. Dar, despre această temă, într-un episod următor.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Cazimir Țino

Cazimir Țino, originar din Brăila, este jurist de formație, manager la întreprinderi cu capital străin din Republica Moldova. Aromân de origine, monarhist, conservator. Licențiat în Drept și în Asistenţă Socială. Pasionat de drept constituțional, istorie, geografie, teologie, politologie, demografie. Membru al International Monarchist League.
Back to top button