Directorul general TRM demisionează pe fondul scandalului juriului la Eurovision: „Atitudinea noastră față de Ucraina nu este de 0 puncte, iar sentimentul nostru pentru România nu poate fi decât unul de dragoste”
Directorul general al companiei publice „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, și-a anunțat demisia în contextul scandalului generat de punctajul acordat de juriul Republicii Moldova în finala Eurovision 2026, desemnat de instituție.
Decizia a fost făcută public luni, 18 mai, în cadrul unei conferințe de presă, pe fondul nemulțumirilor apărute în rândul publicului privind modul de acordare a voturilor.
„Votul exprimat este responsabilitatea noastră și în primul rând a mea în calitate de conducător al instituției. Am evitat să dau indicații juriului, membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat – un lucru ieșit din comun, grav, din punctul nostru de vedere, a fost că juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între R. Moldova și cei doi vecini ai noștri”, a declarat Țurcanu.
Acesta a afirmat că prin demisia sa dorește să transmită „un semnal clar, și anume că relațiile de fraternitate pe care R. Moldova le are cu România, precum și recunoștința și considerația noastră pentru Ucraina, pentru sacrificiul său zilnic, rămân nealterate”.
„Atitudinea noastră față de Ucraina nu este de 0 puncte, iar sentimentul nostru pentru România nu poate fi decât unul de dragoste. În plus, nu îmi doresc ca activitatea TRM să fie afectată de reacțiile vehemente, deși, uneori, îndreptățite ale publicului pe această temă” a notat Țurcanu.
Menționăm că, în spațiul online a apărut o masă de revolte după ce juriul din R. Moldova a acordat 3 puncte piesei „Choke me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu din România, la finala Eurovision 2026. Reacțiile dure au venit de la internauți, jurnaliști, lideri de opinie, politicieni și demnitari de stat.
Cu toate astea, România a reușit să se claseze în top 3 cele mai bune piese ale concursului Eurovision 2026. R. Moldova a obținut locul 8, iar Ucraina a luat poziția 9.
Finala Eurovision 2026 a reunit 25 de țări, iar reprezentanta Bulgariei a fost desemnată câștigătoarea în urma punctajului cumulat oferit de juriile naționale și de telespectatori.
One Comment