Chișinăul devine centru regional pentru investiții. UE și Republica Moldova reunesc investitori și lideri europeni la o conferință de amploare

Republica Moldova va găzdui pe 4 iunie 2026 Conferința de Investiții UE-Moldova, un eveniment de nivel înalt dedicat atragerii investițiilor și consolidării integrării economice cu Uniunea Europeană. Conferința va avea loc la MAIB Park din Chișinău și va reuni oficiali europeni și moldoveni, instituții financiare internaționale, investitori și lideri de afaceri, transmite eu4moldova.eu.
Evenimentul este organizat de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, cu sprijinul Agenției Invest Moldova și al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Conferința marchează un an de la lansarea Planului de Creștere al UE pentru Republica Moldova, un program investițional de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025-2027.
Potrivit organizatorilor, discuțiile vor fi axate pe oportunitățile de investiții create prin reformele economice și apropierea Republicii Moldova de piața europeană. Printre domeniile prioritare se numără energia și sursele regenerabile, transportul și logistica, agroprocesarea, transformarea digitală, sănătatea și biotehnologiile.
Conferința are loc și în contextul apelului lansat de Comisia Europeană pentru proiecte investiționale în Republica Moldova. În prima etapă au fost depuse deja 45 de propuneri de proiecte din partea companiilor din UE, Spațiul Economic European și Republica Moldova.
Evenimentul va fi deschis de Maia Sandu, Alexandru Munteanu și Marta Kos.
Programul conferinței include paneluri tematice dedicate sectoarelor strategice, sesiuni de pitching pentru proiecte investiționale, întâlniri B2B și ceremonii de semnare a parteneriatelor economice.
Autoritățile susțin că Planul de Creștere al UE urmărește accelerarea dezvoltării economice a Republicii Moldova și apropierea țării de standardele europene, prin investiții, reforme și extinderea accesului la Piața Unică a Uniunii Europene.