Valeriu Chiveri, la OSCE: Demilitarizarea Transnistriei este esențială pentru reintegrarea Republicii Moldova

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a cerut la Viena demilitarizarea regiunii transnistrene, susținând că acest pas este indispensabil pentru o soluționare reală și durabilă a conflictului de pe Nistru. Declarațiile au fost făcute în cadrul reuniunii Consiliului Permanent al OSCE, unde oficialul moldovean a prezentat prioritățile Chișinăului în relația cu Tiraspolul și viziunea autorităților privind reintegrarea Republicii Moldova, transmite IPN.
În discursul său, Valeriu Chiveri a subliniat că menținerea păcii și stabilității în regiune trebuie să fie însoțită de respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, iar eliminarea prezenței militare ilegale din stânga Nistrului rămâne o condiție importantă pentru avansarea procesului de reintegrare.
Oficialul a abordat și subiectele aflate pe agenda dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, printre care libera circulație, respectarea drepturilor omului, eliberarea persoanelor deținute ilegal și dificultățile cu care se confruntă fermierii din zona de securitate.
Totodată, vicepremierul pentru reintegrare a vorbit despre inițiativele autorităților constituționale privind extinderea utilizării și predării limbii române în școlile din regiunea transnistreană, precum și despre accesul locuitorilor din stânga Nistrului la serviciul unic de urgență 112.
În cadrul reuniunii de la Viena, mai multe state participante la OSCE, printre care Statele Unite ale Americii, Canada, Turcia, Ucraina, Marea Britanie și țările nordice, și-au reconfirmat sprijinul pentru o soluționare pașnică a conflictului transnistrean și pentru parcursul european al Republicii Moldova.