Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, vine la Chișinău. Vizita are loc în contextul unui forum dedicat reformei administrației locale

Ilie Bolojan va efectua pe 29 mai o vizită oficială în Republica Moldova, unde va participa la un eveniment dedicat reformei administrației publice locale și procesului de amalgamare voluntară a primăriilor. Anunțul a fost făcut de premierul moldovean Alexandru Munteanu în cadrul ședinței Guvernului.

Potrivit autorităților de la Chișinău, vizita oficialului român va reprezenta și o oportunitate pentru aprofundarea cooperării bilaterale și accelerarea proiectelor comune dintre cele două state.

„Și acum vreau să anunț, în premieră, că la acest eveniment, din 29 mai, va participa și prim-ministrul României, Ilie Bolojan, care vine în Republica Moldova, la Chișinău. România a fost și rămâne principalul nostru partener strategic și un susținător important al dezvoltării comunităților din Republica Moldova. Alături de colegii din România, vom continua discuțiile pe toate proiectele pe care le-am inițiat și, după cum știți, stimați colegi, avem foarte multe dosare comune. Va fi o ocazie foarte bună să le discutăm și, poate, să le accelerăm”, a declarat Alexandru Munteanu.

Vizita lui Ilie Bolojan are loc în contextul evenimentului „Primării puternice – localități dezvoltate”, organizat în Piața Marii Adunări Naționale și dedicat administrațiilor locale care au inițiat procese de amalgamare voluntară. România este unul dintre principalii parteneri ai Republicii Moldova în domeniul dezvoltării locale și al reformelor administrative.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button