VIDEO | Gala elevilor sau ședința foto a unui politician? Când meritul copiilor devine fundal pentru imaginea lui Vladimir Mizdrenco
Mai sunt doar câteva zile până la încheierea anului de studii. Este perioada în care elevii își adună roadele muncii, profesorii își văd confirmat efortul, iar primarii, direcțiile raionale de invațământ au obligația morală să-i pună în lumină pe cei care au obținut performanțe prin disciplină, inteligență și perseverență.
În raionul Rîșcani, acest moment s-a consumat la Gala Laureaților „Codul Olimpului 2026”, desfășurată la Nihoreni, un eveniment dedicat elevilor olimpici și profesorilor care i-au îndrumat. Printre oficialii prezenți s-a numărat și președintele raionului, Vladimir Mizdrenco, prezent în fotografiile distribuite de Consiliul Raional Rîșcani.
Și aici începe problema.
Nu pentru că un președinte de raion nu ar avea dreptul să participe la o festivitate dedicată elevilor. Are. Problema apare atunci când un eveniment despre copii, profesori și excelență ajunge să funcționeze drept decor pentru consolidarea imaginii unui politician controversat, transmite NordNews.md.
În seria de fotografii publicată pe pagina Consiliului Raional, elevii apar abia in a în a zecea sau a 11 a imagine. Întrebarea firească este: de ce doar atât?
În timp ce oficialii se înghesuie în obiectiv, palmaresul copiilor rămâne undeva în umbră. Elevii au fost premiați pentru succese la limba română, limba engleză, geografie și alte discipline. Cu toate acestea, ordinea fotografiilor sugerează că anvergura premiilor a contat mai puțin decât zâmbetul oficialului. Ca să ducem ironia până la capăt, dacă tot vorbim despre un politician cercetat pentru instruiri în Serbia, poate că la următoarea ediție vom avea și un premiu pentru „limba sârbă”.
Nu e de glumă: într-un alt articol, NordNews relata că unul dintre inculpații din dosarul agresării unui preot din Grinăuți, Ion Bujor, ar fi fost racolat în Serbia și participase la tabere paramilitare sub coordonarea aceluiași Mizdrenco.
În cazul lui Vladimir Mizdrenco, această problemă de imagine publică nu este nici nouă, nici lipsită de context. În 2020, pe când era deputat, el apărea în fotografiile de la inaugurarea cu panglică roșie a unui grup sanitar din Gimnaziul Hiliuți. Alături de oficiali locali și de doi copii, politicianul participa la o scenă care a provocat nedumerire și critici în spațiul public.
Numai că, între timp, peste numele lui Vladimir Mizdrenco s-a așezat o controversă mult mai gravă decât o fotografie neinspirată. În octombrie 2025, presa a relatat că președintele raionului Rîșcani a fost reținut și ulterior plasat în arest preventiv pentru 30 de zile într-un dosar privind presupuse instruiri desfășurate în Serbia, în contextul pregătirii unor destabilizări și dezordini în masă în Republica Moldova.
Nu doar conducerea locală a ignorat contextul. Chiar și reprezentantul Guvernului în teritoriu la Bălți, Roman Grigoraș, a semnat, pe 26 martie, la Râșcani, o declarație de extindere a conceptului de poliție comunitară, cot la cot cu Vladimir Mizdrenco.
Ce lecție primesc elevii atunci când diploma lor este înmânată de un oficial care, dincolo de funcție, are de răspuns unor întrebări publice serioase? Ce model le oferim tinerilor când o gală a excelenței este transformată într-un exercițiu de imagine pentru puterea locală?
Elevii olimpici nu sunt figuranți într-o fotografie de protocol. Profesorii lor nu sunt decor pentru postările administrației publice. O gală dedicată excelenței trebuie să aparțină celor care au muncit pentru ea, nu politicienilor care se grăbesc să ocupe primul plan.
Desigur, se vor găsi și de această dată voci care să spună: „Cei de la NordNews nu mai au cu ce se ocupa? De ce nu critică guvernarea?” Răspunsul este simplu: presa trebuie să critice orice putere atunci când aceasta greșește fie că vorbim despre Guvern, fie despre un consiliu raional, fie despre un politician local care confundă funcția publică cu dreptul de a-și construi imaginea pe seama copiilor.
Domnule ministru al Educației, asemenea situații nu ar trebui tratate ca simple detalii de protocol. Școala nu poate fi transformată în scenă de promovare politică, iar elevii performanți nu trebuie folosiți pentru cosmetizarea reputației nimănui. Ministerul și instituțiile locale de învățământ au obligația să apere nu doar rezultatele copiilor, ci și sensul moral al evenimentelor organizate în numele lor.
Gala Laureaților trebuia să fie despre elevii din raionul Rîșcani. Despre munca lor. Despre profesorii lor. Despre bucuria unei comunități care își respectă copiii talentați.
În schimb, după fotografiile publicate, rămâne impresia amară că, încă o dată, copiii au fost chemați să țină simbolic panglica, iar politicianul să apară în centru.
Și atunci întrebarea nu mai poate fi evitată: a fost aceasta gala elevilor sau doar încă o ședință foto pentru Vladimir Mizdrenco?
