VIDEO | Maia Sandu a explicat de ce a restabilit cetățenia moldovenească a lui Traian Băsescu abia cum, precizând că procedura a fost posibilă doar după ce fostul președinte al României a depus o cerere oficială în acest sens
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat că restabilirea cetățeniei moldovenești pentru fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost posibilă abia acum deoarece autoritățile au primit recent o cerere oficială din partea acestuia. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 30 mai a emisiunii sale online „Jurnal politic”.
Șefa statului a precizat că, potrivit procedurilor legale, cetățenia nu poate fi acordată în absența unei solicitări scrise din partea persoanei vizate.
„Am putut acorda această cetățenie acum, pentru că doar în urmă cu câteva săptămâni am primit cererea semnată de domnul președinte Băsescu. Nu puteam, legal, să îi ofer cetățenia atâta timp cât nu exista o solicitare în scris. În momentul în care această cerere a fost depusă, am urmat procedurile legale și am putut semna decretul”, a declarat Maia Sandu.
Ea a subliniat că acordarea cetățeniei este condiționată de consimțământul persoanei: „Nu poți să acorzi cetățenia fără voia acestui om. Solicitarea trebuie semnată de persoana în cauză, altfel am ajunge în situația în care oameni ar deveni cetățeni ai unor state fără să își dorească acest lucru”.
Amintim că, pe 26 mai, Maia Sandu a semnat un decret prin care a acordat cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu. În reacție, fostul președinte i-a mulțumit liderei de la Chișinău și și-a reiterat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, dar și pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Inițial, fostul președinte al României a primit cetățenia Republicii Moldova în 2016 printr-un decret emis de Nicolae Timofti. În 2017, la scurt timp după ce a preluat funcția de șef al statului, Igor Dodon i-a retras cetățenia lui Băsescu.
Traian Băsescu s-a născut pe 4 noiembrie, la Murfatlar, România. A deținut funcția de președinte al României pentru două mandate consecutive: în perioada anilor 2004 – 2014.
Traian Băsescu a fost, de-a lungul mandatelor sale la Cotroceni, unul dintre cei mai vocali susținători ai apropierii dintre Republica Moldova și România, dar și ai integrării europene a Chișinăului. În perioada în care a condus România, au fost extinse programele de burse pentru tinerii moldoveni, a fost accelerat procesul de redobândire a cetățeniei române și au fost lansate mai multe proiecte de infrastructură și cooperare bilaterală. Băsescu s-a declarat în repetate rânduri susținător al Unirii Republicii Moldova cu România, afirmând că aceasta reprezintă „următorul proiect național” al statului român.