Petru și acadelele

Nici drona rusească care a explodat la Galați și nici dosărelul care-l vizează pe generalul Gheorghiță Vlad nu sunt cele mai mari lovituri pe care le-a primit România zilele astea. În primul caz, Externele noastre au reacționat tranșant și cu rapiditate, eficiență, reușind rezultatele scontate dincolo de granițe. În al doilea caz, generalissimul poate fi achitat / schimbat etc, adică, finalmente problema poate fi controlată și închisă de aici, într-un fel sau altul. Chiar dacă percepția generală (din România și de aiurea) e o imagine a dezastrului omniprezent într-un moment în care țara are nevoie de stabilitate, unitate și consens măcar pe niște aspecte / traiecte majore.
În realitate, cea mai puternică și mai usturătoare lovitură administrată României a fost cea generată de recentul scandal privind homosexualitatea lui Petru, deja fost mitropolit al Basarabiei. Lovitura are și va avea urmări de lungă durată, incontrolabile și din cele mai perfide. Scandalul e perfect pentru scopurile Kremlinului și va fi instrumentat o lungă perioadă, în felurite chipuri. Doar cei care nu știu ce înseamnă R.Moldova la firul ierbii nu pot înțelege acest aspect, bagatelizându-l aiurea. Și lovitura asta vine într-un context fast pentru apropierea dintre cele două maluri ale Prutului și pentru Mitropolia Basarabiei, care izbutise să readucă Acasă, în Biserica bunicilor și a părinților noștri, mai multe parohii rătăcite sub poalele lui Vladimir Cantarean.
Râd rușii de se crăcănează: măcar al nostru e hoț și curvar, dar al vostru-i piderast.
Da, e indiscutabil – lui Petru îi plac mult de tot acadelele. Alea cu gușă. Moșul va arde în iad. Din câte aflu, se pare că înainte vreme, când se reproducea în ”biserica” FSB-istă a lui Cantarean, Petru a fost șantajat cu o chestie asemnătoare, după ce fusese prins cu un ciubuc în gură. Așa ar fi ajuns la Mitropolia Basarabiei, unde a cunoscut o propulsie de vis umed, numai că s-a petrecut aievea.
Un lucru să fie clar pentru toată lumea: dincolo de adevărul etalat în respectiva înregistrare, dincolo de inevitabila scârboșenie, relevante sunt răspunsurile la următoarele 3 întrebări: 1. Cine a comandat-o? 2. De ce acum? 3. Cui servește?
Potrivit surselor mele, ”dezvăluirea” nu ar fi fost posibilă fără binecuvântarea lui P.S. Veniamin Goreanu, episcopul Basarabiei de Sud. De ce acum? Goreanu se numără printre cei care îi doresc jilțul lui Petru, fiind în vechi clinciuri cu acesta – dar nici asta nu ar putea explica rațional de ce cineva întreg la cap și la suflet (față bisericească) ar putea administra o astfel de lovitură Bisericii noastre, înțelegând prea bine momentul, ba chiar știind cine va trage foloase din așa scârnăvie. Fiindcă răspunsul la cea de-a treia întrebare e de la sine înțeles: Rusia. Da, Rusia, agentura și coloana ei a 5-a vor beneficia din plin de această lovitură. (Până la urmă, mi-e indiferent dacă Petru a fost sau nu șantajat timp de 2 săptămâni să se retragă, pentru că altfel înregistrarea va deveni publică, iar ala a zis nu și nu, ajungându-se până aici. Mă intereseză doar finalitatea și urmările înregistării.)
Nu voi cruța BOR. Dacă eu și alți jurnaliști știam de mult timp că lui Petru îi plac acadelele cu gușă, oare în ce scenariu ar fi posibil să nu știe asta și Patriarhul Daniel (care, fie vorba între noi, e foarte bine informat)? Încă din 2014, PRO tv a publicat un articol pe site despre homosexualitatea lui Petru. Haideți să fim serioși… De ce nu a fost trimis la plimbare acest individ, încă de acum vreo două decenii? Cum de a tolerat conducerea BOR așa ceva în Basarabia noastră, asumându-și inclusiv o astfel de lovitură într-un atare moment? Mai mult, nici dacă moșul era heterosexual rupt din soare nu merita să rămână atâta amar de ani în vârful Mitropoliei Basarabiei, fiindcă pur și simplu a fost un incompetent dezastruos de la un capăt la altul. Și un defetist rușinos în raport cu rușii lui Cantarean.
Imediat după retragerea lui Petru, pentru fucția rămasă liberă s-au profilat doi candidați – Preasfințitul Antonie, episcopul de Bălți, și IPS Atanasie, conducătorul comunității ortodoxe române din UK (basarabean la origini). Antonie e anti-rus (i-a combătut pe ruși încă de dinainte de perioada în care a semnat în ”Flux”) și e unionist, dar are o relație apropiată cu AUR și în special e foarte bun prieten cu dubiosul Vlad Cubreacov (fosta mână dreaptă a lui Iura Roșca), putând fi compromis (cel puțin propagandistic) prin astfel de asocieri.
Desigur că și Veniamin Goreanu se visează mitropolit al Basarabiei. De câteva zile, apropiații acestuia din Mitropolia Basarabiei insistă, în convorbiri private, că în spatele ”transpirării” înregistrării video s-ar fi aflat preasfințitul părinte Nectarie de Bogdania care îndeplinește funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului în cadrul Mitropoliei Basarabiei. Nectarie se află în mai vechi conflicte atât cu Petru cât și cu Veniamin.
Adevărul e că BOR ar trebui să trimită acolo pe cineva din dreapta Prutului. Acum ori niciodată.