Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Andrei Spînu amintește o solicitare aberantă a Biroului Google din Moscova: Au cerut o traducere din „moldovenească” în română

În anul 2009, biroul Google din Rusia a solicitat companiei de traduceri deținută de Andrei Spînu să traducă un text din limba română în „limba moldovenească”. Despre asta a povestit fostul vicepremier în cadrul emisiunii „Есть вопросы” de la NewsMaker, numindu-l drept „un proiect vesel”.

„Eram prin 2009, dacă nu greșesc, și Google, oficiul din Rusia, ne-a solicitat să traducem din limba română în limba moldovenească. Dacă vă aduceți aminte, Google în acea perioadă chiar avea limba moldovenească. Nu mai știu dacă este acum”, a povestit Spînu.

El a precizat că echipa sa a refuzat o traducere literală și a optat în schimb pentru o localizare, adică adaptarea limbii române la uzul specific din Republica Moldova.

„Am încercat să le explicăm că e aceeași limbă. Și până la urmă ne-am înțeles și, de fapt, am făcut nu o traducere, așa cum inițial încercau să ne roage să facem, dar am făcut un fel de localizare”, a mai spus Spînu.

Spînu a explicat că echipa sa a adaptat textul folosind termeni mai frecvent utilizați în Republica Moldova.

„Cum ar fi, spre exemplu, limba engleză: știi că atunci când selectăm limba engleză la calculator, vedem că este varianta Statelor Unite sau varianta din Marea Britanie, UK sau US. Cam așa și la noi — limba română localizată pentru Republica Moldova”, a mai explicat Spînu.

Spînu a menționat că, în prezent, compania de traduceri este „singura sa afacere”, după retragerea din politică în urma alegerilor prezidențiale și a referendumului privind aderarea la UE, din 2024.

Amintim că, în 2023, Parlamentul a modificat întreaga legislație a Republicii Moldova pentru a înlocui sintagma „limba moldovenească” cu „limba română”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button