Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Un aparat de zbor necunoscut, „posibil o dronă” a explodat în raionul Orhei. Nu sunt victime

Un aparat de zbor fără pilot, „posibil o dronă”, a explodat în noaptea de 7 spre 8 iunie în extravilanul satului Lopatna, raionul Orhei. La fața locului s-au deplasat serviciile specializate, iar zona a fost izolată. În urma verificărilor preliminare, nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit Poliției, autoritățile continuă cercetările „pentru a stabili toate circumstanțele”.

Poliția din Orhei a fost sesizată în jurul miezului nopții de un locuitor al satului Lopatna, care a anunțat că a observat un aparat de zbor necunoscut în afara localității, acesta explodând apoi.

La fața locului s-au deplasat grupa operativă, serviciile specializate și echipele de intervenție. „Zona a fost izolată, securizată și monitorizată conform procedurilor”, a menționat Poliția. De asemenea, au intervenit specialiști ai Secției tehnico-explozive și reprezentanți ai Direcției Situații Excepționale Orhei, care „au evaluat riscurile și au efectuat cercetările necesare”.

În urma verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că nu au fost înregistrate victime.

În dimineața zilei de 8 iunie, cercetările de specialitate au fost reluate. Instituțiile responsabile spun că continuă documentarea cazului și colaborează cu structurile naționale competente „pentru a stabili toate circumstanțele incidentului”.

Republica Moldova trebuie să-și consolideze apărarea, inclusiv prin sisteme de bruiaj și drone interceptoare. Despre acest lucru a vorbit președinta Maia Sandu într-un podcast al jurnalistului Nicolae Chicu. Potrivit șefei statului, Moldova trebuie să înceapă producerea de drone și sisteme anti-drone, iar pentru acest lucru este nevoie să fie schimbată legea. În același context, Sandu a afirmat că, până la venirea actualei guvernări, pe teritoriul Republicii Moldova se produceau componente militare pentru Federația Rusă.

„Trebuie să începem să producem anti-drone, deci drone care să intercepteze și să doboare dronele. Nu este simplu nici aici, pentru că, de exemplu, am avut o dronă care a fost intenționat direcționată de ruși ca să traverseze Republica Moldova de la nord la sud. Deci nu a fost cazul altor drone care pur și simplu traversau ilegal spațiul nostru aerian ca să ajungă în partea de vest a Ucrainei și să ucidă oameni acolo. Asta a fost o dronă care a fost direcționată intenționat de ruși să traverseze spațiul nostru. Acum, ca să dai jos o asemenea dronă, în primul rând trebuie să te asiguri că nu există un pericol pentru oameni, pentru că atunci când o dai jos, ea poate să cadă și să provoace distrugeri mai mari. În același timp, trebuie să ai și vreme potrivită, pentru că, dacă sunt nori, drona se poate ascunde după nori. Deci nu este simplu, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem acest sistem”, a declarat șefa statului. 

De la declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, autoritățile de la Chișinău au raportat în mod repetat survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești. Mai multe aparate de zbor au căzut pe teritoriul țării, iar în unele cazuri autoritățile au constatat prezența materialelor explozive.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button