Ion Ceban va contesta decizia primei instanțe din România după ce a pierdut procesul cu Oana Țoiu

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a reacționat după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva ministrei de Externe din România, Oana Țoiu. Potrivit portalului instanțelor din România, decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă și poate fi contestată.
Într-un mesaj public, Ceban a anunțat că va continua demersurile judiciare și va utiliza toate căile legale disponibile.
„Am luat act de decizia primei instanțe din România în procesul contra ministrei de Externe din România. În continuare, voi acționa în conformitate cu prevederile legislației naționale a României și ale legislației internaționale”, a declarat edilul.
Ion Ceban susține că decizia autorităților române de a-i interzice accesul în România a avut un caracter politic și a fost luată cu două luni înaintea campaniei electorale parlamentare din Republica Moldova.
„De aceea voi merge în toate instanțele, deoarece știu că am dreptate”, a afirmat acesta.
Primarul Chișinăului susține că, până în prezent, nu i-au fost prezentate documente care să justifice măsurile luate împotriva sa și califică drept „denigratoare” declarațiile făcute în spațiul public la adresa sa.
„Până astăzi nu mi s-a prezentat niciun document sau act care ar demonstra ori ar sta la baza deciziei politice luate împotriva mea”, a spus Ceban.
Reacția vine după ce Judecătoria Sectorului 1 din București a pronunțat o decizie nefavorabilă lui Ion Ceban în procesul intentat împotriva Oanei Țoiu. Primarul a solicitat despăgubiri simbolice de un leu, după ce șefa diplomației române a afirmat că acesta ar avea „legături complicate” cu Federația Rusă.
Ion Ceban are interdicție de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani. Măsura este valabilă şi în întregul spațiu Schengen.