Ilie Bolojan critică desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de prim-ministru: „Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a reacționat vehement după ce președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Acesta susține că decizia a fost luată fără consultarea conducerii partidului și o califică drept o tentativă de destabilizare a formațiunii liberale. În acest context, PNL urmează să convoace Biroul Politic Național pentru a stabili poziția oficială față de situația creată.
„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a scris fostul premier per pagina sa de Facebook.