InternePublicații

Incendiul de la Durlești: În locul mansardelor va fi construit un acoperiș provizoriu, finanțat de Guvern

Acoperișul blocului de locuit de la Durlești, care a fost mistuit de flăcări la sfârșitul săptămânii trecute, va fi reparat provizoriu. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. El a precizat că urmează să solicite Comisiei Situații Excepționale alocarea resurselor financiare în aceste sens.

„Noi înțelegem că urma incendiului a ars mansarda, dar nu au fost afectate de către foc etajele cu apartamentele dedesubtul mansardei. Acum pentru noi contează în baza acestui proiect să elaborăm în baza expertizei după care să trecem la construcție. Până la sfârșitul zilei de astăzi am convingerea că voi primi toată documentația ca să cer prin intermediul CSE-ului resurse financiare anume pentru a construi acest acoperiș provizoriu, să protejăm toată construcția”, a declarat Vladimir Bolea.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a stabilit care este cauza probabilă a generării incendiului de la Durlești, izbucnit vineri, 16 mai, la mansarda unui bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu, din Durlești. Potrivit experților IGSU, cauza este „nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la executarea lucrărilor cu focul”.

La începutul săptămânii Consiliul local Durlești a alocat un milion de lei din fondul de rezervă al Primăriei locale pentru proprietarii locuințelor afectate de incendiul devastator de pe strada Tudor Vladimirescu. Pentru repartizarea mijloacelor a fost creată o comisie.

De asemenea, autoritățile municipale au anunțat că vor aloca trei milioane de lei Primăriei din Durlești pentru a sprijini familiile afectate de incendiul violent. Banii vor fi transferați după finalizarea tuturor experțizelor tehnice au menționat reprezentanții primăriei.

Guvernul de comun cu partenerii de dezvoltare ai Moldovei, vor oferi câte un ajutor unic de 10.000 de lei fiecărei familii din blocul de la Durlești. Sprijinul inițial se va acorda pentru acoperirea cheltuielilor și necesităților primare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button