Recent, Maria Zaharova și Alexandr Lukașenko par să fi dezvoltat o preocupare obsesivă pentru soarta Republicii Moldova. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe avertizează că Moldova ar dispărea dacă s-ar uni cu România, iar liderul de la Minsk se declară „îngrozit” de perspectiva reunificării celor două state românești.
Numai că, în timp ce oficialii ruși țin lecții despre suveranitate și integritate teritorială, la poalele Caucazului Federația Rusă pregătește discret formalitățile pentru anexarea Osetiei de Sud, teritoriu recunoscut la nivel internațional ca parte a Georgiei. Mai concret, la 9 mai 2026, Vladimir Putin și liderul separatist Alan Gagloev au semnat „Tratatul privind aprofundarea cooperării aliate dintre Federația Rusă și Republica Osetia de Sud”. Dincolo de limbajul diplomatic, documentul reprezintă cel mai important pas făcut de Moscova spre integrarea politică și administrativă a regiunii după războiul ruso-georgian din 2008.
Funcționarii Moscovei intră în administrația Osetiei de Sud
Cea mai importantă prevedere a noului tratat a trecut aproape neobservată în afara Caucazului. Pentru prima dată, cetățenii Federației Ruse pot ocupa funcții în structurile administrative ale Osetiei de Sud.
La prima vedere, măsura poate părea una tehnică. În realitate, ea modifică natura regimului separatist. Dacă până acum Moscova controla regiunea prin finanțare, prezență militară și influență politică, noul acord permite transferul direct al aparatului birocratic rus în instituțiile locale. Primele efecte sunt deja vizibile. La scurt timp după semnarea tratatului, premierul osetin Dzambolat Tadtoyev și-a prezentat demisia, iar Alan Gagloev a anunțat intenția de a-l numi în funcție pe Marat Kambolov, funcționar rus originar din Osetia de Nord și fost înalt oficial al administrației federale de la Moscova.
Numirea unui birocrat al Kremlinului în fruntea guvernului local reprezintă materializarea practică a noului tratat și sugerează că integrarea instituțională a început deja. În paralel, acordul prevede armonizarea legislației economice, integrarea infrastructurilor energetice și de transport, recunoașterea reciprocă a vechimii în muncă pentru pensii și beneficii sociale, precum și extinderea accesului cetățenilor din Osetia de Sud la structurile statului rus. Cu alte cuvinte, Moscova construiește treptat toate elementele unui spațiu politic și administrativ comun, fără a utiliza încă termenul de anexare.
Precedentul din 2022
În martie 2022, fostul lider al regiunii, Anatoli Bibilov, a anunțat inițierea procedurilor pentru organizarea unui referendum privind aderarea Osetiei de Sud la Federația Rusă. El a declarat deschis că unificarea cu Rusia reprezintă „obiectivul strategic” al republicii separatiste. Planul a fost suspendat după schimbarea puterii la Tskhinvali și după consultări cu Moscova. Kremlinul a considerat atunci că anexarea formală ar putea crea costuri diplomatice și politice prea mari.
Însă, suspendarea referendumului nu a însemnat abandonarea proiectului. Dimpotrivă. Tratatul din 2026 sugerează că Moscova a ales o strategie mai prudentă și mai eficientă: integrarea progresivă a instituțiilor înaintea unei eventuale anexări juridice. Alan Gagloev însuși a descris noul acord drept „un pas spre reunificarea poporului osetin” și o bază legală pentru o posibilă intrare a Osetiei de Sud în Federația Rusă.
O încălcare directă a principiilor de la Helsinki
Poziția Federației Ruse este dificil de reconciliat cu propriile angajamente internaționale. Actul Final de la Helsinki din 1975, semnat inclusiv de Uniunea Sovietică, consacră principiile inviolabilității frontierelor, integrității teritoriale a statelor și interzicerii dobândirii de teritorii prin forță. Documentul afirmă explicit că nicio ocupație militară și nicio achiziție teritorială rezultată din utilizarea forței nu poate fi recunoscută ca legală. De asemenea, stabilește că modificarea frontierelor este posibilă doar prin acordul părților și în conformitate cu dreptul internațional.
Or, Osetia de Sud este recunoscută de marea majoritate a statelor lumii drept teritoriu al Georgiei. Prezența militară rusă, controlul politic exercitat de Moscova și integrarea instituțională progresivă a regiunii nu schimbă această realitate juridică. În acest context, tratatul din 2026 poate fi privit ca parte a unei veritabile potemkiniade juridice. Kremlinul evită termenul de anexare, construind în schimb o arhitectură legală menită să ofere aparența unei integrări voluntare. Esența procesului rămâne, însă, aceeași: transferul progresiv al controlului asupra unui teritoriu aparținând unui alt stat.
Instrumentalizarea identității osetine
Paradoxul este că Rusia nu poate revendica nici măcar argumentul identitar pe care îl invocă în Ucraina. Osetinii nu sunt slavi. Ei reprezintă un popor distinct, de origine iranică, cu limbă și tradiții proprii. Moscova nu acționează în numele unei pretinse unități etnice ruse, ci instrumentalizează existența Osetiei de Nord, aflată deja în componența Federației Ruse, pentru a construi un discurs reunificator convenabil intereselor sale geopolitice.
În realitate, Osetia de Nord funcționează ca baza iredentistă prin care Kremlinul justifică extinderea controlului asupra unei porțiuni din teritoriul Georgiei. Astfel, asistăm la utilizarea unei identități etnice reale pentru legitimarea unei agende geopolitice imperiale.
Concluzii
Ceea ce se întâmplă astăzi în Osetia de Sud nu este anexarea propriu-zisă, ci pregătirea ei. Moscova își construiește metodic infrastructura juridică, administrativă și politică necesară pentru ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, integrarea formală să apară drept o simplă consecință logică a unor procese deja consumate.
Tocmai de aceea, adevărata semnificație a tratatului din 2026 depășește granițele Georgiei. El arată modul în care Federația Rusă operează în spațiile separatiste aflate sub influența sa: mai întâi ocupație militară, apoi vasalizare și dependență economică, urmată de integrare instituțională și, în final, justificarea politică a anexării.
Spre final, Osetia de Sud reprezintă un precedent pentru ceea ce urmează în alte teritorii controlate de Moscova. Pe malul stâng al Nistrului, procesul accelerat de acordare a cetățeniei ruse, extinderea statutului juridic al „compatrioților” și retorica privind protejarea cetățenilor ruși indică aceeași direcție strategică. Diferența este doar de etapă.
