Alexandru Munteanu și premierul Estoniei au abordat viitorul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării bilaterale

Integrarea europeană, cooperarea economică și proiectele comune în domeniul digitalizării s-au aflat pe agenda întrevederii dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și premierul Estoniei, Kristen Michal. Discuțiile au avut loc la Gdansk, în marja Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei.
Șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit Estoniei pentru sprijinul constant acordat parcursului european al Republicii Moldova și a salutat decizia autorităților de la Tallinn de a deschide, în a doua jumătate a acestui an, o ambasadă la Chișinău.
„Estonia este un partener de încredere și un susținător ferm al integrării europene a Republicii Moldova. Experiența sa în construirea unor instituții moderne, digitalizarea serviciilor publice și consolidarea securității cibernetice reprezintă un model valoros pentru transformarea țării noastre”, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Oficialii au mai discutat despre continuarea proiectelor comune în domeniul guvernării electronice și al securității cibernetice, precum și despre combaterea dezinformării și a amenințărilor hibride.
De asemenea, părțile au subliniat importanța sporirii investițiilor estoniene în economia Republicii Moldova. Companiile din Estonia își extind prezența pe piața moldovenească, contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea capacităților de producție. Totodată, potrivit datelor pentru anul 2025, volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Estonia a crescut cu 44%, ajungând la 14,43 milioane de euro.