Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

28 iunie 1940 – ziua în care Basarabia a fost ruptă din România. Au trecut 86 de ani de la ocupația sovietică ce a deschis calea deportărilor și terorii comuniste

La 86 de ani de la ultimatumul sovietic care a schimbat destinul Basarabiei, românii de pe ambele maluri ale Prutului comemorează una dintre cele mai dramatice pagini din istoria națională. La 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în urma pactului criminal Ribbentrop–Molotov, declanșând un lung șir de deportări, execuții, foamete organizată și represiuni care aveau să marcheze generații întregi.

Acum 86 de ani, în data de 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Teritoriile românești au fost anexate de trupele sovietice în urma ultimatumului transmis de Moscova Bucureștiului cu două zile mai devreme. Sub amenințarea armelor, Regatul României a fost obligat să cedeze provincii cu o suprafață de peste 50 de mii de kilometri pătrați și o populație de aproximativ patru milioane de oameni, majoritatea etnici români.

În urma ocupației, nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei au fost încorporate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Restul teritoriului ocupat a fost transformat, în august 1940, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, prin alipirea unei părți din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, creată încă din 1924 în stânga Nistrului, pe teritoriul care corespunde astăzi regiunii transnistrene.

Anexarea Basarabiei a fost posibilă în urma Pactului Ribbentrop–Molotov, semnat la 23 august 1939 între Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Protocolul secret anexat tratatului prevedea împărțirea sferelor de influență în Europa de Est, iar Basarabia a fost inclusă în zona revendicată de Moscova.

Ziua de 28 iunie 1940 a fost declarată zi de doliu național în Regatul României. În doar câteva zile după intrarea trupelor sovietice, peste 200.000 de persoane s-au refugiat peste Prut, încercând să scape de ocupația care avea să aducă teroare și persecuții.

Un an mai târziu, în iulie 1941, în contextul războiului împotriva Uniunii Sovietice, Armata Română, alături de armata germană, a recucerit Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Administrația românească a rămas în regiune până în august 1944, când ofensiva Armatei Roșii a readus aceste teritorii sub control sovietic, situație care s-a menținut până la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991.

Ocupația sovietică a fost urmată de unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria Basarabiei: valurile de deportări din 1941, 1949 și 1951, arestările în masă, execuțiile, colectivizarea forțată și foametea organizată din anii 1946–1947, tragedii care au afectat sute de mii de oameni și au schimbat profund structura demografică, socială și identitară a regiunii.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button