Eugeniu Osmochescu, numit prim-ministru interimar după demisia lui Alexandru Munteanu. Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire a lui Eugeniu Osmochescu în funcția de prim-ministru interimar. Acesta va exercita interimatul începând cu data de 8 iulie 2026, până la formarea unui nou Guvern.
Potrivit Președinției, decretul a fost semnat în temeiul art. 101 alin. (2) și (3) și art. 103 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, precum și al art. 23 din Legea cu privire la Guvern. Conform acestor prevederi, șeful statului numește un alt membru al Guvernului în calitate de prim-ministru interimar, până la învestirea unui nou Cabinet.
Eugeniu Osmochescu deține funcția de viceprim-ministru, ministru al dezvoltării economice și digitalizării.
Amintim că, pe 3 iulie, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru, după un mandat de opt luni. În mesajul public prin care și-a explicat decizia, acesta a declarat că a acceptat funcția cu responsabilitate, însă a ales să plece în momentul în care a considerat că nu își mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile sale.
Totodată, Munteanu le-a mulțumit colegilor din Guvern și a afirmat că va continua să-și servească țara indiferent de funcția pe care o va ocupa.
În aceeași zi, Maia Sandu a anunțat că va începe consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Șefa statului a declarat că a luat act de demisia lui Alexandru Munteanu și i-a mulțumit pentru activitatea desfășurată într-o perioadă complicată, precizând însă că a avut așteptări mai mari de la fostul premier.