Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Igor Grosu sugerează că Plahotniuc ar sta în spatele campaniei de denigrare a PAS

Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, susține că în spatele informațiilor apărute în spațiul public despre salariile de milioane ale unor funcționari de stat s-ar afla fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. Potrivit lui Grosu, acesta ar coordona campania informațională de denigrare a partidului de guvernământ chiar din Penitenciarul nr. 13, unde este deținut.

Într-o declarație făcută înaintea ședinței Parlamentului, Igor Grosu a afirmat că „urmele” campaniei duc „spre o celulă” din Penitenciarul nr. 13.

„Intuiția mea îmi spune că urmele acestei campanii duc spre o celulă dintr-o instituție cu numărul 13. Acolo este o persoană care are acum tare mult timp liber și care nu pierde timpul degeaba. (…) Omul așteaptă acum apelul să se pronunțe și într-o perioadă, cred eu, plină de energie, nu pierde timpul”, a declarat Igor Grosu înainte de ședința Parlamentului.

Deși nu l-a numit direct, liderul PAS a sugerat că se referă la fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul penal numit generic ”Frauda bancară”. Sentința de condamnare a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe data de 22 aprilie 2026 și este cu drept de atac. În prezent, Plahotniuc se află în prezent în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button