Investigația publicată de jurnaliștii Gabriel Gachi și Andrei Captarenco aduce o informație relevantă în cazul familiei primarului Ion Ceban: Tatiana Ceban figurează la o adresă din Iași, detaliu care completează informațiile deja cunoscute despre beneficiile sociale acordate de statul român familiei edilului. Alocațiile pentru copii nu reprezintă o noutate, acestea fiind cunoscute de mai multe luni. Însă investigația readuce în discuție o întrebare legitimă: cât de coerent este discursul unui politician care și-a construit ani la rând imaginea pe un mesaj statalist și adesea critic la adresa României, în timp ce familia sa beneficiază de drepturile oferite de statul român?
Să nu uităm cine este Ion Ceban. În 2014, acesta mergea la Bruxelles pentru a critica integrarea europeană a Republicii Moldova. Participa la evenimente organizate la Comrat, unde susținea discursuri împotriva Uniunii Europene și a României, pledând pentru apropierea „firească” de Federația Rusă. În plan identitar, era unul dintre cei mai vocali apărători ai așa-zisei „limbi moldovenești”.
Anii au trecut, iar discursul s-a schimbat radical. Astăzi, Ion Ceban se prezintă drept politician pro-european. La lansarea Mișcării Alternativa Națională vorbea despre valori europene și despre limba română, după ce ani întregi promovase exact contrariul.
Dar adevărata măsură a acestei transformări apare atunci când discutăm despre Reunificarea României cu Republica Moldova. În contextul inițiativei legislative depuse de SOS România privind Unirea, Ion Ceban declara că „condamnă orice tentativă de atentare asupra valorilor consfințite în Constituția țării noastre” și că „nu ne vindem țara”, calificând asemenea inițiative drept încercări de „distrugere a țării”.
Așadar, pentru Ion Ceban, Unirea înseamnă „distrugerea țării”. Dar alocațiile oferite de statul român nu reprezintă o problemă. Nici proiectele finanțate de autoritățile din România. Nici relațiile politice privilegiate pe care le-a cultivat, la un moment dat, cu PSD. Aici, suveranitatea și statalitatea par să intre într-o pauză convenabilă.
Aceasta este adevărata ipocrizie. România este bună când oferă finanțări, proiecte, beneficii sociale sau sprijin administrativ. Însă atunci când se discută despre identitatea comună sau despre perspectiva Reunificării, același stat român este prezentat drept un pericol existențial.
Este dreptul oricărui politician, într-o democrație, să își exprime opiniile și să își susțină convingerile. Însă este imposibil să te folosești de statul român, să afirmi că vorbești limba română și că împărtășești valorile europene, iar ulterior să susții că Unirea înseamnă „distrugerea țării” moldovenești. Nu alocațiile reprezintă problema. Problema este lipsa de consecvență. România este suficient de bună atunci când oferă proiecte, finanțări și beneficii sociale, dar devine un pericol atunci când se discută despre identitatea comună și Reunificare. O asemenea atitudine spune multe despre autenticitatea discursului politic. De fapt, lipsa ei.
Ipocrizia începe în momentul în care România este suficient de bună pentru a-ți plăti alocațiile, dar insuficient de bună pentru a fi respectată atunci când vorbești despre viitorul comun al celor două state.
