Un expert din Ucraina, așteptat să facă „investigațiile tehnice” în dosarul drumului Leova-Bumbăta. Specialistul va începe ancheta în iunie

Un expert independent din Ucraina se va implica, alături de specialiștii moldoveni, în investigațiile tehnice din dosarul drumului și podului de la Leova-Bumbăta. Acesta este așteptat la Chișinău în luna iunie, susține șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție.
Potrivit lui Iachimovschi, finalizarea dosarului întârzie întrucât procurorii au întâmpinat dificultăți în identificarea unui expert care să efectueze expertiza tehnică a lucrărilor realizate la drumul Leova-Bumbăta.
„Expertul este un subiect independent în cadrul unui proces penal. N-o să vin cu prognoze, dar sperăm că în termene cât mai restrânse vor fi furnizate toate informațiile relevante privind prețul și calitatea lucrărilor, pentru că asta ne interesează”, a precizat Iachimovschi în cadrul unei emisiuni de la Realitate, citat de IPN.
Pe lângă expertiza tehnică, procurorii au inițiat și alte acțiuni procesuale menite să contribuie la elucidarea completă a cazului.
„Colegii mei au format mai multe comisii rogatorii, care vor face mai multă lumină asupra acestui caz. Dacă obținem răspunsurile pe care considerăm că le vom obține, va fi destul de interesant”, a mai adăugat Iachimovschi.
Proiectul podului Leova-Bumbăta și al drumului nou și parcării din zonă, început în vara anului 2022, a stârnit critici din cauza costurilor mari și a licitațiilor dubioase. Inițial, valoarea proiectului a fost estimată la 250 de milioane de lei. Ulterior, costurile au crescut cu 30 de milioane de lei.
Potrivit fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, licitațiile pentru construcția drumului Leova-Bumbăta au fost aranjate din timp, la valori mai mari de achiziție, scopul principal fiind favorizarea unor companii apropiate funcționarilor implicați în realizarea proiectului. Potrivit lui Dragalin, firma responsabilă de construcția drumului a început lucrările cu trei luni înainte de a fi semnat contractul propriu-zis și de a veni ofertele de la alți agenți economici.