Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Alex Trubca renunță la mandatul de deputat: „Când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție”

Deputatul PAS Alex Trubca anunță că a depus cererea de renunțare la mandatul de parlamentar, după apariția discuțiilor privind activitatea sa economică. Acesta susține că nu poate proceda altfel în condițiile în care subiectul afectează imaginea și credibilitatea echipei din care face parte.

„Astăzi am depus cererea de renunțare la mandatul de deputat. În condițiile în care subiectul activității mele economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe, nu pot acționa altfel”, a scris Alex Trubca.

Parlamentarul afirmă că tot ce a spus anterior în spațiul public rămâne valabil și așteaptă ca Autoritatea Națională de Integritate să finalizeze verificarea pe care, potrivit lui, a solicitat-o chiar el.

„Tot ce am spus public rămâne valabil. Urmează ca ANI să încheie verificarea pe care am cerut-o chiar eu și să se pronunțe”, a menționat acesta.

Trubca susține că este un semn bun faptul că, după cinci ani de mandat cu Partidul Acțiune și Solidaritate, discuția publică a ajuns să vizeze etica și moralitatea activității economice a demnitarilor.

„Este un semn bun că după 5 ani de mandat cu Partidul Acțiune și Solidaritate am ajuns să discutăm despre etica și moralitatea activității economice a demnitarilor. Încă câțiva ani în urmă discutam despre «kulioace», grupări criminale organizate care au capturat statul și camere ascunse în casele jurnaliștilor independenți”, a declarat deputatul.

Acesta afirmă că speră ca demisia sa să contribuie la ridicarea standardelor clasei politice, atât pentru actualii demnitari, cât și pentru cei viitori.

„Sper ca demisia mea să ridice standardele clasei politice, pentru toți demnitarii din țara asta, actuali și viitori. Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție. Eu așa înțeleg lucrurile și așa procedez”, a punctat Trubca.

„Rămân membru al echipei PAS și voi lucra în continuare pentru a contribui la realizarea dezideratului generației noastre: aderarea Moldovei la UE!”, a conchis acesta.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button