Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExterneInternePublicații

VIDEO | Consiliul Europei: Republica Moldova avansează în executarea hotărârilor CEDO, dar reformele din justiție și penitenciare trebuie accelerate

Republica Moldova face pași importanți în implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), reușind să închidă aproape trei sferturi dintre cauzele aflate sub monitorizarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Cu toate acestea, autoritățile mai au de recuperat în domenii precum condițiile din penitenciare, motivarea arestului preventiv și combaterea corupției, a declarat șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange.

„Autoritățile, cu adevărat, acționează pentru a gestiona aceste dosare. Unele acțiuni necesită reforme și investiții substanțiale, dacă vorbim despre situația din pușcăriile din Republica Moldova și dacă vrem să schimbăm aceste condiții de detenție. În afară de aceasta, schimbarea de cultură. Și, desigur, toate aceste reforme solicită timp în cazul în care vrem să avem rezultate măsurabile”, a subliniat șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, în cadrul emisiunii „Dimensiunea diplomatică” de la postul public de televiziune.

Potrivit datelor prezentate, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a închis 20 de dosare privind Republica Moldova în 2024, alte 34 în 2025 și încă 23 în primele șase luni ale anului 2026. În total, 73% dintre hotărârile CEDO aflate sub supravegherea instituției au fost deja executate și scoase de pe agenda de monitorizare.

Consiliul Europei apreciază măsurile adoptate de Republica Moldova pentru combaterea violenței în familie, dezvoltarea sistemelor de colectare a datelor, instruirea specialiștilor, precum și modernizarea serviciului de probațiune și a sistemului penitenciar.

„Planul de acțiune sprijină anume aceste domenii și multe altele, care sunt în concordanță și cu nevoile definite clar de Comisia Europeană în parcursul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a subliniat Falk Lange.

Referindu-se la reforma justiției, oficialul european a remarcat că procesul de vetting și pre-vetting a pus bazele unui sistem mai transparent și mai credibil, chiar dacă provocările rămân considerabile.

„Reforma sistemului judiciar a înregistrat un progres substanțial, însă rămân mai multe lucruri de rezolvat, cum ar fi volumul de muncă mare, locurile vacante rămase, dosarele restante. Pot să menționez că, de fapt, temelia pentru un sistem mai independent și mai just a fost pusă, însă mult lucru rămâne de făcut în continuare”, a punctat acesta.

În ceea ce privește combaterea corupției, Falk Lange a menționat că Republica Moldova beneficiază de sprijin internațional consistent în investigarea marilor dosare și în consolidarea mecanismelor de prevenire a spălării banilor. El a atras însă atenția că apar noi provocări generate de dezvoltarea criptomonedelor și a inteligenței artificiale.

„Din câte cunoaștem, au fost depuse cereri de extrădare și pentru alte dosare de nivel înalt. Este foarte important acest lucru în lumina încrederii. Tot ceea ce ține de lupta împotriva corupției, lupta împotriva spălării banilor, evident, ne confruntăm cu noi provocări. Cunoașteți că acum apar problemele criptomonedelor, tot ceea ce ține de inteligență artificială. Și nu este o provocare care se regăsește doar în Republica Moldova, sunt provocări cu care se confruntă absolut toate țările acum. Noi încercăm să sprijinim toată munca care este efectuată de Republica Moldova. Acordăm sprijin instituțiilor, băncii naționale, instituțiilor de informație financiară, unităților de acumulare de informație financiară”, a adăugat Falk Lange.

Potrivit celui mai recent raport GRECO, Republica Moldova a implementat satisfăcător șapte dintre cele 25 de recomandări formulate în domeniul prevenirii și combaterii corupției. Totodată, oficialul și-a exprimat speranța că viitoarea evaluare MONEYVAL, programată pentru 2028, va confirma progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău. La finalul mandatului său în Republica Moldova, șeful Oficiului Consiliului Europei a vorbit și despre transformările prin care a trecut țara în ultimii ani, apreciind atât ritmul reformelor, cât și orientarea proeuropeană a societății.

„Cetățenii sunt la fel extrem de deschiși, extrem de calzi, foarte prietenoși. Eu cred că și calitatea vinului s-a îmbunătățit, de asemenea, în ultimii ani, și acest lucru a fost remarcat de mai multe persoane, dar cel mai important lucru pe care continui să-l urmăresc și care îmi pare că s-a consolidat și mai mult în acești trei ani de timp aflat în această funcție este mediul de dezvoltare extrem de dinamic”, a spus acesta.

Falk Lange a subliniat că Republica Moldova este apreciată în Europa pentru ritmul reformelor și pentru angajamentul său pe calea integrării europene. Totuși, scoaterea țării de sub monitorizarea Consiliului Europei va depinde de concluziile viitorului raport al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și de continuarea implementării reformelor asumate.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button