Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Cine rămâne și cine pleacă din Guvern? Igor Grosu: Componența Cabinetului Tofan va fi clară până vineri

Componența viitorului Guvern condus de premierul desemnat Vasile Tofan ar urma să fie cunoscută până la sfârșitul acestei săptămâni. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, care a precizat că, în această perioadă, candidatul la funcția de prim-ministru poartă discuții individuale cu fiecare ministru, înainte de a lua o decizie privind viitoarea echipă guvernamentală.

Potrivit lui Igor Grosu, Vasile Tofan analizează activitatea fiecărui minister, discută cu actualii miniștri despre proiectele aflate în desfășurare și despre prioritățile pentru perioada următoare, iar după încheierea acestor consultări va prezenta componența noului Executiv.

„În fiecare zi discut cu Vasile Tofan. El a avut și continuă să aibă discuții cu fiecare ministru despre priorități și proiectele care trebuie promovate. Cred că joi, cel târziu vineri, vom avea o claritate privind componența Guvernului”, a declarat Igor Grosu în cadrul emisiunii „Eu și UE” de la Moldova 1.

Șeful Legislativului a precizat că ședința Parlamentului în care vor fi prezentate Programul de activitate al Guvernului și lista miniștrilor va avea loc marți, 21 iulie, și nu luni, așa cum fusese planificat inițial.

Potrivit acestuia, modificarea programului a fost determinată de vizita oficială în Republica Moldova a președintei Indiei, care va participa la întrevederi cu autoritățile moldovene și la un forum al oamenilor de afaceri.

„Inițial, planul era să avem ședința luni, însă atunci va avea loc vizita oficială a președintei Indiei, o țară cu un potențial economic enorm și un partener cu care încercăm să dezvoltăm proiecte importante. Vor avea loc întâlniri la nivel înalt și un forum al oamenilor de afaceri, de aceea am considerat corect ca ședința Parlamentului să fie organizată marți”, a explicat Grosu.

Întrebat dacă Partidul Acțiune și Solidaritate va influența alegerea miniștrilor sau va impune anumite nume în noul Cabinet, liderul PAS a respins această ipoteză și a insistat că decizia îi aparține în totalitate premierului desemnat.

„Nu. Întotdeauna am avut flexibilitate și am discutat. L-am întrebat doar despre impresiile sale, fără să cer detalii despre persoane. Mi-a spus că unele impresii inițiale s-au confirmat și că va veni cu anumite propuneri, dar preferă să finalizeze mai întâi toate discuțiile”, a afirmat Igor Grosu.

Referindu-se la speculațiile potrivit cărora unii miniștri ar putea fi înlocuiți pentru că au acumulat prea mulți ani în funcție, președintele Parlamentului a declarat că „oboseala” nu reprezintă un criteriu de evaluare.

„Noțiunea de oboseală este foarte relativă. Chiar dacă unii miniștri spun că au obosit, le-am spus vorba din popor: mai bem niște apă, cât bem apă ne odihnim, și mergem mai departe”, a declarat liderul PAS.

Deși nu a confirmat dacă vreun ministru își va păstra funcția, Igor Grosu a oferit câteva exemple de domenii în care, în opinia sa, au fost obținute rezultate importante în actuala guvernare.

Acesta a evidențiat activitatea Ministerului Educației și Cercetării, condus de Dan Perciun, menționând investițiile în școlile-model și proiectele din domeniul educației. Totodată, a apreciat activitatea Ministerului Energiei, condus de Dorin Junghietu, unde au fost dezvoltate proiecte de interconectare energetică și a crescut capacitatea de producere a energiei din surse regenerabile.

Liderul PAS a apreciat și activitatea Ministerului Mediului, condus de Gheorghe Hajder, făcând referire la măsurile adoptate în contextul reducerii debitului râului Nistru.

Cu toate acestea, Grosu a subliniat că aprecierile sale nu înseamnă automat că actualii miniștri vor face parte și din viitorul Cabinet de miniștri.

„Decizia finală îi aparține premierului desemnat. El este cel care va veni cu echipa și își va asuma responsabilitatea pentru aceasta”, a punctat președintele Parlamentului.

Totodată, Igor Grosu a afirmat că noul Executiv va avea mai multe obiective urgente până la sfârșitul anului. Printre acestea se numără restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, după scandalurile privind remunerările din unele întreprinderi publice, atragerea investițiilor, stimularea economiei și accelerarea procesului de integrare europeană prin deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu Uniunea Europeană.

Parlamentul Republicii Moldova se va reuni marți, 21 iulie, într-o ședință plenară în care va examina Programul de activitate al noului Guvern și va decide dacă acordă votul de încredere Cabinetului de miniștri condus de candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button