Liderul PAS îi dă cu flit Olesei Stamate. Igor Grosu nu vede rostul proiectului privind crearea în Parlament a unei comisii în cazul Legii Amnistiei

Proiectul deputatului Olesea Stamate de creare a unei comisii speciale în Parlament în cazul eliberării deținuților pe viață este condamnat la eșec. Șeful legislativului, liderul PAS, Igor Grosu, nu vede rostul acestei comisii și susține că ancheta trebuie să fie realizată de instituțiile de drept, iar Parlamentul doar să contribuie cu materiale în cadrul investigațiilor.
„Noi vom susține o anchetă a organelor de de drept, cărora le vom pune la dispoziție toate materialele din Parlament, cum au fost înregistrate amendamentele, stenogramele. Să fie o anchetă imparțială, să-i cheme pe toți cei implicați, să explice cum au apărut amendamentele. Să fie o anchetă serioasă, organizată de instituții abilitate, cu mai puțină politică, pentru că Parlamentul este o instituție politică și atunci când politicienii au apetitul să mai speculeze din punct de vedere politic, eu cred că noi trebuie să le mai tăiem din satisfacție”, a declarat Igor Grosu.
Amintim că, săptămâna trecută, și Maia Sandu declara că ancheta trebuie să scoată la iveală vinovații și a criticat-o din nou pe Olesea Stamate pentru faptul că nu a anticipat riscurile, când a propus amendamentele la Legea Amnistiei.
Amintim că deputatul neafiliat Olesea Stamate a colectat semnăturile necesare pentru înregistrarea proiectului de hotărâre privind crearea în Parlament a unei comisii de anchete care să investigheze circumstanțele în care s-au aprobat amendamentele la Legea amnistiei din 2022, care au dus la eliberarea mai multor deținuți condamnați pe viață. Documentul a fost depus la Secretariatul Parlamentului, iar legislatorii urmează să se expună pe marginea includerii acestui pe agenda plenului.
Inițiativa vine în contextul scandalului eliberării unor interlopi, condamnați pe viață, dar care în urma Legii amnistiei, votată de PAS acum trei ani și promulgată de Maia Sandu, au beneficiat de o pedeapsă mai blândă, de 30 de ani de închisoare, după care au mai solicitat și eliberare înainte de termen.
PAS a declarat că, deși a susținut Legea Amnistiei, aceasta a fost „modificată manipulativ”, iar ulterior a produs un efect grav. Partidul de la guvernare a dat vina pe fosta lor colegă Olesea Stamate care a introdus trei amendamente, pe care PAS le-a votat „având încredere”. Pentru asta, Olesea Stamate a fost exclusă din PAS.