EXCLUSIV | Separatiștii Rusiei au „legalizat” SCLAVIA în marile întreprinderi industriale din așa-zisa Transnistria. Ce se ascunde în spatele Articolului 405 din pretinsul Cod al Muncii de pe malul stâng al Nistrului

Pretinsele autorități de la Tiraspol au propus prelungirea așa-numitelor ”măsuri anticriză” până la sfârșitul anului 2027. Separatiștii Rusiei au elaborat un așa-zis proiect de lege pentru a prelungi aplicarea temporară a „Articolului 405” din pretinsul Cod al Muncii de pe malul stâng al Nistrului – o prevedere pe care locuitorii au numit-o deja „sclavie legalizată”. Din cele ce urmează veți afla ce se ascunde, în realitate, în spatele Articolului 405. Totodată, veți înțelege și modul sinistru, profund ilegal, în care oligarhii locali vor continua să exploateze forța de muncă.

Pretinsul guvern de la Tiraspol a finalizat un așa-zis proiect de lege privind prelungirea valabilității Articolului 405 din zisul Cod al Muncii. Potrivit politrucilor separatiști, aceste măsuri ar viza „atenuarea impactului factorilor economici externi negativi”. Întrucât acest impact persistă, pretinșii oficiali propun prelungirea valabilității articolului până la 31 decembrie 2027; în forma actuală, acesta rămâne în vigoare doar până la sfârșitul acestui an.

Modificările aduse așa-zisei legislații locale a muncii au fost introduse pentru prima dată spre sfârșitul anului 2024. Încă de atunci, pretinșii factori de decizie de la Tiraspol au anticipat o criză economică iminentă, cauzată de sistarea tranzitului de gaze prin Ucraina, și drept urmare au elaborat Articolul 405. Pentru a minimiza consecințele negative asupra întreprinderilor industriale din așa-zisa Transnistria, politrucii separatiști au decis să modifice zisul Cod al Muncii, legând practic lucrătorii din fabrici de locurile lor de muncă în perioadele de inactivitate sau de sistare completă a activității (da, e vorba despre o formă de sclavie ”legalizată” într-o gubernie separatizată de ruși care nu e recunoscută de nimeni pe plan internațional). Prevederile principale ale Articolului 405 autorizează proprietarii de fabrici și întreprinderi să adopte „decizii manageriale menite să conserve forța de muncă și capacitățile de producție”.

Proprietarilor de fabrici și unități de producție li se acordă dreptul de a modifica unilateral și discreționar clauzele contractelor de muncă. În condiții normale, modificarea clauzelor contractuale este posibilă doar prin acord reciproc sau la inițiativa angajatorului – existând și condiția ca salariatul să fie notificat cu două luni înainte de efectuarea modificărilor preconizate. Acest lucru înseamnă că, pe durata aplicării „măsurilor anticriză”, proprietarul unei întreprinderi poate stabili condițiile de muncă ale angajaților după bunul său plac, folosind criza drept pretext.

În așa-zisa Transnistria, managerii au autoritatea de a implementa programe de lucru cu timp parțial fără acordul angajaților. Multe întreprinderi din regiune continuă să funcționeze cu un program redus – fie prin scurtarea zilei de lucru, fie prin scurtarea săptămânii de lucru. În consecință, salariile angajaților scad pe măsură ce orele de lucru sunt reduse.

De asemenea, managerii au dreptul de a redistribui angajații către sarcini diferite în cadrul unității. Această prevedere încalcă în mod flagrant contractele individuale de muncă inițiale ale lucrătorilor. În practică, acest lucru înseamnă că un strungar calificat ar putea fi repartizat să lucreze ca încărcător sau muncitor necalificat, dacă atelierul său este momentan inactiv. De regulă, lucrătorii nu sunt consultați cu privire la astfel de decizii.

Administratorii au dreptul de a institui o perioadă de întrerupere a activității întreprinderii, timp în care sunt obligați să plătească angajaților salarii cel puțin egale cu salariul minim. Salariul minim în așa-zisa Transnistria este de 1.809 ruble locale pentru muncitorii necalificați și de 1.989 ruble locale pentru cei calificați – e bine de știut că aceste sume echivalează cu o valoare cuprinsă între 95 și 104 euro.

Totuși, oprirea activității unei fabrici nu înseamnă că oamenii pur și simplu stau acasă și își încasează salariul. Conform așa-ziselor reglementări locale privind munca, în perioadele de inactivitate, angajații sunt obligați să rămână la locul de muncă și să se pregătească pentru reluarea producției – sortând materiile prime, făcând curățenie la locul de muncă și în incinta unității etc. Prin urmare, muncitorii rămâneau în fabrică și nu se puteau angaja în altă parte, din cauza specificului așa-zisei „legislații” locale.

Toate aceste acțiuni (în realitate ilegale și profund abuzatorii) sunt permise tocmai din cauza invocării propagandistice a așa-zișilor „factori externi negativi”. În 2025, majoritatea întreprinderilor industriale din regiune au funcționat după un program redus, la răstimpuri confruntându-se cu perioade de inactivitate. Directorii fabricilor au invocat în mod repetat Articolul 405, motivând cu vervă sovietică necesitatea „menținerii activității de producție”.

Totuși, acestea nu sunt singurele măsuri de așa-zis „sprijin” pregătite de politrucii separatiști de la Tiraspol pentru proprietarii marilor întreprinderi industriale. Pe lângă prevederile care ”legalizează”, în fapt, o sinistră formă de sclavie, întreprinderile au beneficiat de semnificative facilități fiscale sau de amânări la plata celei mai mari părți a obligațiilor fiscale către buget.

La începutul anului 2025 a intrat în vigoare o schemă de amânare a plății principalelor impozite și taxe pentru marile întreprinderi industriale. Trebuie spus că aproximativ 30 de producători au beneficiat deja de această măsură, amânând plăți către bugetul regional în valoare totală de circa 100 milioane de ruble locale (aproape 5,3 milioane euro). Totodată, întreprinderile au primit scutire de la plata impozitului pe venit pe durata perioadelor de inactivitate, au fost exceptate de la recalcularea bazei impozabile și beneficiază de o cotă zero a taxei sociale unice aplicate salariilor, precum și de condiții preferențiale pentru plata energiei.

Conform statisticilor pretinsului Minister al Dezvoltării Economice de la Tiraspol, în anul 2025, toate aceste „măsuri de sprijin” au generat un deficit în veniturile bugetelor locale în valoare totală de 270 milioane de ruble transnistrene (aproximativ 14,3 milioane euro). În cazul întreprinderilor vizate, cea mai mare parte a plăților aferente acestui deficit a fost amânată pentru anul 2026. Având în vedere prelungirea așa-ziselor „măsuri anticriză”, este foarte probabil ca plata acestei sume restante să fie amânată până în 2027 (sau pe mai departe).

Remarcați faptul că, practic toate marile întreprinderi de producție din așa-zisa Transnistria au recurs la ”măsuri anticriză”. Potrivit pretinsului Ministerului al Dezvoltării Economice de la Tiraspol, în regiune își desfășoară activitatea aproximativ 40 de mari întreprinderi industriale. Numărul total al angajaților din aceste unități variază între 20.000 și 25.000, cifra exactă oscilând în funcție de sezon și de volumul producției.

Multe dintre aceste persoane au fost afectate în mod direct de Articolul 405 din închipuitul Codul al Muncii local, o măsură introdusă pentru a ”atenua” criza. Nu se știe câte persoane, sătule să îndure o formă ”legalizată” de sclavaj, au decis să renunțe la locurile de muncă din cadrul întreprinderilor aflate în dificultate, pentru a-și căuta un alt serviciu sau pentru a pleca în străinătate. Așa-zisul Minister local al Dezvoltării Economice nu a publicat încă un raport consolidat privind dinamica forței de muncă din regiune pentru anul 2025. În anii obișnuiți, acest raport este întocmit anual, undeva în luna mai; având în vedere severa criză financiară în care se zbate așa-zisa Transnistria, separatiștii au decis ca datele să nu fie făcute publice.

În ciuda tuturor măsurilor de sprijin oferite proprietarilor de fabrici de către pretinsa administrație de la Tiraspol, industria regiunii nu a putut fi salvată de la declinul economic. Până la sfârșitul anului 2025, PIB-ul malului stâng al Nistrului scăzuse cu aproape 20%. Producția industrială s-a contractat cu 27%, iar exporturile de produse manufacturate au scăzut cu 40%. Bugetul regional a pierdut aproximativ 1,5 miliarde ruble transnistrene – echivalentul a circa 80 milioane de euro – pe parcursul anului 2025. În acest context, starea de urgență economică din așa-zisa Transnistria este prelungită la fiecare două luni.

Explicând necesitatea prelungirii acestor așa-zise „măsuri de sprijin”, separatiștii Rusiei nu au omis să dea vina pe Republica Moldova pentru toate problemele economiei lor colapsate; de altfel, Republica Moldova este statul la care se face referire în regiune prin folosirea sintagmei „statul vecin”.

„La sfârșitul primei jumătăți a anului curent, condițiile de activitate pentru agenții economici din republica noastră nu s-au îmbunătățit semnificativ. Organizațiile continuă să se confrunte cu efecte negative sistemice cauzate de măsurile restrictive în vigoare impuse de un stat vecin; prin urmare, persistă riscul ca situațiile de criză să continue și în anul următor — 2027”, se precizează în nota explicativă a așa-zisului proiect de lege.

Toate indiciile ne arată că separatiștii de la Tiraspol se pregătesc pentru o criză economică prelungită, care va dura cel puțin până la sfârșitul anului 2027. Totodată, invocând dificultăți economice, pretinsele autorități intenționează să continue exploatarea fără scrupule a muncitorilor din fabricile deținute de oligarhii locali. Statisticile sumbre privind situația economică a regiunii demonstrează că niciuna dintre aceste măsuri NU poate salva economia așa-zisei Transnistria, aflată într-un declin total.