România expulzează un diplomat rus, după ce trei drone au pătruns ilegal în spațiul său aerian. Resturi de drone, în fața ambasadorului rus

Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe din România, după ce trei drone de proveniență rusească au fost doborâte pe teritoriul românesc. România a anunțat măsuri diplomatice împotriva Federației Ruse, după încălcările repetate ale spațiului său aerian din perioada 24–26 iulie 2026.
Ministerul Afacerilor Externe de la București l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, în cadrul întâlnirii în care partea română a protestat ferm față de incidentele produse și a prezentat fragmente dintr-una dintre dronele doborâte. Potrivit autorităților române, investigațiile Parchetului au confirmat oficial că acestea sunt de proveniență rusească.
În cadrul întrevederii, oficialii români au calificat acțiunile drept „ilegale și iresponsabile” și au subliniat că responsabilitatea pentru aceste incidente revine exclusiv Federației Ruse.
„Este absolut inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care reprezintă, în egală măsură, spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene. Partea română a evidențiat că Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate”, au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.
Totodată, autoritățile române au înmânat diplomatului rus o notă verbală prin care un membru al misiunii diplomatice a Federației Ruse la București a fost declarat persoană inacceptabilă și obligat să părăsească teritoriul României în termen de cinci zile.
În paralel, Ministerul Afacerilor Externe a decis să îl convoace pentru consultări la București pe ambasadorul României în Federația Rusă.
Autoritățile de la București au precizat că vor continua să își coordoneze răspunsul împreună cu aliații din NATO și Uniunea Europeană și că rămân angajate în adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor României.

Amintim că astăzi sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale de la București a detectat, luni, 27 iulie, o nouă dronă, care a intrat în spațiul aerian al României, la est de Sulina. Autoritățile române au emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zona de nord-est a județului Tulcea.
Incidentul vine după ce piloții Armatei Române au doborât trei drone care au intrat în spațiul aerian al Românie, în zilele de 24, 25 și 26 iulie 2026. Toate cele trei drone au fost doborâte cu rachete trase de pe avioane F-16.
Prima a fost doborâtă în zona Padina, județul Buzău, a doua lângă Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, iar cea de-a treia aproape de Sulina, deasupra Mării Negre.
Într-un mesaj publicat duminică pe Facebook, președintele României, Nicușor Dan, a precizat că prima dronă doborâtă vineri este de tip Shahed și că România va iniția un protest diplomatic față de Rusia.
La rândul său, Oana Țoiu, șefa diplomației de la București, a transmis că, în urma acestor încălcări repetate, ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al României.