InternePublicații
Podul cu pontoane de la Leova-Bumbăta a fost extins și redeschis circulației

Poliția de Frontieră anunță că lucrările de extindere a podului de trecere a frontierei Leova-Bumbăta, au fost finalizate, iar traficul se desfășoară în regim normal. Proiectul a fost realizat cu succes datorită colaborării eficiente dintre autoritățile implicate, contribuind la fluidizarea trecerii frontierei dintre Republica Moldova și România. Programul de activitate a frontierei se desfășoară în regim normal, fără careva întârzieri.
Punctul de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România Leova-Bumbăta a fost inaugurat în mai 2023, programul de funcționare fiind stabilit în intervalul 08:00-20:00, până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone pentru mijloacele de transport. Circulația se face pe pontoane care leagă cele două maluri ale Prutului, pe artere de control, una destinată ieșirii din țară și alta pentru formalitățile de intrare. Leova-Bumbăta este al șaptelea punct de trecere a frontierei cu România.