Maia Sandu condamnă atacurile masive asupra Ucrainei: „Rusia răspunde discuțiilor despre pace cu rachete lansate asupra orașelor în care oamenii dorm”

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, iar alte 45 au fost rănite în urma unui nou atac de amploare lansat de Rusia asupra Ucrainei, în noaptea de 30 iulie. Kievul, Krivoi Rog, Liov, Dnipro și alte orașe au fost atacate de rachete și drone. Președinta Maia Sandu a reacționat după noile bombardamente lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea trecută. Șefa statului a declarat că „Rusia răspunde discuțiilor despre pace cu rachete lansate asupra orașelor în care oamenii dorm”, în urma atacurilor mai mulți civili fiind uciși în propriile locuințe.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, Maia Sandu a subliniat că Ucraina are nevoie de o apărare antiaeriană mai puternică, pentru ca Europa să rămână în siguranță.
„Rusia răspunde discuțiilor despre pace cu rachete lansate asupra orașelor în care oamenii dorm. În această noapte: Kiev, Dnipro, Krivoi Rog, Liov. Republica Moldova este ferm alături de Ucraina. O apărare antiaeriană mai puternică pentru Ucraina este modul în care Europa rămâne în siguranță, iar pacea devine posibilă”, a scris Maia Sandu pe platforma X.
Șefa statului a comentat și informațiile privind încălcarea spațiului aerian al Poloniei. Potrivit Maiei Sandu, „războiul purtat de Rusia nu cunoaște granițe”.
„Încălcarea spațiului aerian al Poloniei de către o rachetă rusească demonstrează că, atât timp cât agresiunea Moscovei continuă, nimeni din Europa nu este cu adevărat în siguranță. Solidaritate deplină cu Polonia. Europa trebuie să răspundă cu unitate și hotărâre”, a mai scris Sandu pe X.
Și premierul Vasile Tofan a condamnat atacurile, într-un mesaj publicat pe platforma X. Potrivit oficialului, „o pace justă și durabilă începe cu o Ucraină puternică și protejată”.
„Rusia a lovit din nou orașe din Ucraina cu rachete și drone, provocând pierderi de vieți omenești și distrugeri. Republica Moldova este ferm alături de poporul ucrainean”, a scris Vasile Tofan pe platforma X.
Autoritățile poloneze investighează apariția unui crater cu un diametru de aproximativ 10 metri, descoperit pe un câmp din estul țării, la circa 80 de kilometri de granița cu Ucraina. Incidentul s-a produs în timpul atacurilor lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții. Potrivit premierului Donald Tusk, este vorba, cel mai probabil, despre o rachetă de croazieră rusească de tip Kh-101, care a explodat pe teritoriul Poloniei.