Cele 12 întreprinderi de distribuție din cadrul Moldovagaz ar putea fi comasate. Igor Grosu critică salariile de 360.000 de lei și plățile de 90.000 de lei pentru consilieri

Cele 12 întreprinderi teritoriale din sistemul MoldovaGaz ar putea fi comasate într-o singură entitate pentru reducerea costurilor administrative incluse în tariful la gazele naturale. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, critică salariile de 360.000 de lei și plățile de 90.000 de lei pentru consilieri, pe care le consideră exagerate.
Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES, în cadrul discuției despre tarifele la gazele naturale și posibilitățile autorităților de a diminua cheltuielile suportate de consumatori.
Grosu a explicat că statul poate interveni asupra cheltuielilor de transport, distribuție, gestionare și administrare. În acest sens, Parlamentul a adoptat o propunere de modificare a Legii gazelor naturale, care urmărește optimizarea unor costuri suportate de MoldovaGaz.
„A doua componentă ține de cheltuielile de transport, distribuție, gestionare și administrare. Dacă asupra prețului de achiziție nu putem interveni direct, pe această componentă putem interveni.
Eu cred că Parlamentul a făcut un pas prin adoptarea unei propuneri de modificare a Legii gazelor naturale, prin care vom încerca să optimizăm unele dintre costurile suportate de MoldovaGaz”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a indicat printre aceste costuri remunerațiile din cadrul companiei și existența celor 12 întreprinderi teritoriale, fiecare cu propriul aparat de conducere.
„Vorbim, de exemplu, despre salarii exagerate. Avem situații de salarii de 360 de mii de lei și consilieri care primesc 90 de mii de lei. Eu le consider exagerate. Mai avem 12 întreprinderi pe întreg teritoriul țării, 12 directori, 12 contracte, 12 vice-directori și așa mai departe”, a afirmat șeful Legislativului.
Grosu consideră că responsabilitățile celor 12 structuri ar putea fi preluate de o singură întreprindere, în condițiile în care există soluții tehnice și informaționale care permit administrarea centralizată a activităților.
„Cred că o singură întreprindere ar putea face față acestor responsabilități în condițiile actuale. Avem soluții tehnice și IT prin care poți monitoriza, efectua transferuri și gestiona toate aceste lucruri dintr-o singură entitate.
Prin analogie, avem și cazul Moldsilva. Avem 19 întreprinderi. Am putea avea una singură care să gestioneze întreg acest segment”, a spus Igor Grosu.
Potrivit acestuia, cheltuielile trebuie reduse chiar dacă efectul asupra costului final ar reprezenta doar unul sau două puncte procentuale.
„Deci există și alte elemente prin care putem interveni pentru a diminua costurile de administrare. Cineva poate spune că este vorba despre un procent sau două și că nu contează. Sunt banii noștri. Dacă putem optimiza și diminua cheltuielile, haideți să o facem. De ce să spunem că este puțin? Trebuie să economisim și să folosim cât mai eficient resursele”, a conchis președintele Parlamentului.