Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Patru grădinițe din Chișinău vor fi modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale. Fiecare va beneficia de circa 2,3 milioane de lei

Grădinița nr. 103 din sectorul Botanica al capitalei se numără printre cele patru instituții de educație timpurie din Chișinău care urmează să fie reabilitate în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), a anunțat Ministerul Educației și Cercetării într-o postare pe Facebook. Proiectul este implementat de minister, cu finanțare din partea Băncii Mondiale, iar pentru fiecare dintre cele patru grădinițe este prevăzută o investiție de circa 2,3 milioane de lei.

Potrivit ministerului, în cazul instituției nr. 103 intervențiile vor viza în principal spațiile interioare: este prevăzută reparația capitală și reorganizarea unor încăperi pentru a fi amenajată o nouă grupă de creșă. Vor fi renovate grupurile sanitare, dormitoarele și sălile de grupă și vor fi amenajate spațiile auxiliare necesare activităților educaționale și îngrijirii copiilor. De asemenea, sunt planificate lucrări pentru facilitarea accesului în clădire și pentru adaptarea încăperilor la cerințele actuale de funcționalitate și siguranță.

Ministerul precizează că grădinița are o capacitate proiectată de 440 de copii și 19 grupe, dintre care în prezent funcționează 14, frecventate de 210 copii. Instituția dispune momentan de două grupe pentru copii de 2–3 ani, care vor fi renovate, ceea ce, potrivit sursei, ar permite extinderea capacității de înscriere și primirea unui număr mai mare de copii aflați pe lista de așteptare.

Datele invocate de minister indică o cerere în creștere pentru locuri în grădinițele din sector: 40 de copii născuți în 2023–2024 au început deja procedura de înscriere, iar pentru cei născuți în 2025–2026 au fost depuse până acum peste 20 de cereri de înmatriculare.

Programul de investiții include și grădinițele nr. 150, 174 și 197 din municipiul Chișinău. Pentru toate cele patru instituții, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală a lansat procedura de achiziție pentru selectarea antreprenorilor care vor executa lucrările. Proiectul EQIP, finanțat de Banca Mondială, are ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale și îmbunătățirea condițiilor de învățare în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button