Astăzi, la doar o zi după manifestația democratică organizată la Chișinău de mediul asociativ din Republica Moldova, în frunte cu tinerimea basarabeană, talibanii comuniști de pe Bâc au primit din nou ordin pe unitate pentru a compromite o inițiativă civică perfect legitimă. Pe canalele de comunicare care promovează constant politica externă a Federației Ruse în Republica Moldova au fost lansate atacuri, injurii și etichete previzibile. Organizatorii marșului au fost prezentați drept „provocatori” sau „susținători ai lui Antonescu”, într-o încercare disperată de a deturna discuția de la fondul problemei.
Nu este prima dată când propaganda Kremlinului reacționează astfel. Același scenariu s-a repetat în Estonia, Letonia, Lituania și Ucraina, de fiecare dată când societatea majoritară a încercat să îndepărteze din spațiul public simbolurile unui regim totalitar și nedemocratic. Pentru propaganda rusă, orice proces de decomunizare este calificat drept „fascism”, iar orice recuperare a memoriei istorice este prezentată drept o ofensă adusă „eliberatorilor sovietici”. În realitate, este doar frica unui imperiu de a-și pierde ultimele simboluri ale dominației.
Dar să privim faptele.
Au trecut 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică, iar spațiul nostru public continuă să fie ocupat de monumente și simboluri ridicate pentru glorificarea unui regim profund colonialist și totalitar. Aceste monumente nu au fost construite pentru a înfrumuseța orașele și nici pentru a celebra arta monumentală. Ele reprezintă o potemkiniadă de îndoctrinare, menită să legitimeze ocupația sovietică a teritoriului dintre Prut și Nistru și să transmită generațiilor viitoare ideea că dominația Moscovei reprezenta o ordine firească.
Printre aceste simboluri se regăsesc statuile lui Grigori Kotovski, unul dintre personajele centrale ale mitologiei sovietice și ulterior transformat într-un simbol al proiectului politic sovietic din stânga Nistrului, ale lui Serghei Lazo, revoluționar bolșevic transformat artificial în erou al propagandei sovietice, deși activitatea sa s-a desfășurat în Extremul Orient rus și nu are nicio legătură cu istoria Basarabiei, precum și ale lui Vladimir Ilici Lenin, fondatorul statului totalitar sovietic. Alături de acestea se află și monumentele dedicate Armatei Roșii, prezentată propagandistic drept „eliberatoare”, deși instaurarea puterii sovietice în Basarabia a însemnat începutul deportărilor, represiunilor, foametei organizate și al procesului de deznaționalizare.
Marșul din 2 august 2026 nu a avut drept scop distrugerea acestor monumente, ci formularea unei politici publice coerente privind decomunizarea spațiului public al Republicii Moldova. Organizațiile participante au solicitat Ministerului Culturii inventarierea, relocarea muzeală și contextualizarea monumentelor regimului totalitar comunist, astfel încât acestea să înceteze să fie simboluri de glorificare și să devină obiecte de studiu istoric.
Cu toate acestea, reacția ostilă a zonei pro-Kremlin era de anticipat. Pentru acești promotori ai nostalgiei imperiale, orice apropiere de valorile occidentale înseamnă o desprindere de „Lebensraum-ul” moscovit, de acel spațiu de influență pe care Federația Rusă continuă să îl revendice, direct sau indirect, asupra fostelor republici sovietice. Tocmai de aceea, o simplă propunere de relocare muzeală a simbolurilor comuniste este prezentată drept o amenințare existențială.
Inițiativa noastră are însă un singur scop: desprinderea Republicii Moldova de simbolistica imperială care a fost adusă peste acest pământ fără voința locuitorilor săi. Nu propunem demolarea istoriei, ci încetarea glorificării unui regim care și-a construit puterea prin teroare. Or, dacă acesta este marele aport cultural pe care îl invocă neîncetat proletcultiștii moldovani, atunci concluzia este inevitabilă: ei continuă să considere o mândrie moștenirea unui regim responsabil de foamete organizată, deportări, represiuni și distrugerea sistematică a identității naționale.
În această ordine de idei, Republica Moldova nu poate deveni pe deplin europeană păstrând în centrul orașelor monumentele celor care au distrus libertatea acestui pământ. Locul acestor monumente este într-un muzeu al ocupației și al comunismului, unde generațiile viitoare vor putea înțelege ce a însemnat cu adevărat regimul sovietic. Pentru că un stat care își respectă victimele nu poate continua să-și cinstească, în piețele publice, călăii. Iar după 35 de ani de independență, Republica Moldova are obligația morală și politică de a încheia procesul de decomunizare început în august 1991 și de a elibera definitiv spațiul public de simbolurile ocupației sovietice.
