Energocom anunță scumpirea inevitabilă a electricității: Costurile mari de achiziție vor duce la creșterea tarifelor
Costurile ridicate pentru achiziția energiei electrice, în special în orele de vârf, vor duce inevitabil la creșterea tarifelor pentru consumatori, avertizează Energocom. Compania anunță că pentru vineri, 7 august, a reușit să rezerve toate volumele necesare pentru acoperirea consumului Republicii Moldova, însă situația regională rămâne dificilă, iar energia disponibilă pe piețele externe este limitată și mult mai scumpă.
În total, Energocom a achiziționat pentru ziua de vineri 13.561 MWh de energie electrică.
Cea mai mare parte, 69,21%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 25,93% sunt asigurate de sursele regenerabile locale, 3,90% au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 0,96% provin de la CET-uri.
Deși necesarul de energie pentru ziua de vineri a fost acoperit, compania avertizează că problema costurilor rămâne.
„Chiar dacă pentru astăzi au fost identificate și realocate volumele necesare pentru acoperirea consumului, situația regională rămâne dificilă, iar disponibilitatea energiei pe piețele externe este limitată. În aceste condiții, energia electrică este mult mai scumpă. Costurile crescute de achiziție, în special în orele de vârf, vor duce inevitabil la creșteri ale tarifelor pentru consumatori”, anunță Energocom.
În aceste condiții, compania le cere cetățenilor să continue reducerea consumului în orele de vârf, în special între 18:00 și 23:00.
„Îndemnăm cetățenii să continue să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei. Reducerea consumului în orele de vârf contribuie atât la diminuarea presiunii asupra sistemului electroenergetic național, cât și la reducerea necesității unor achiziții suplimentare mai costisitoare”, precizează compania.