Atac cu drone ucrainene în Tatarstan. Una dintre cele mai mari fabrici petrochimice din Rusia a fost aruncată în aer. Doliu, declarat de președinte după moartea a 12 oameni

Orașul Nijnekamsk din Republica Tatarstan a fost vizat în dimineața zilei de 10 august de un atac masiv cu drone ucrainene. Autoritățile locale susțin că au fost vizate atât obiective industriale, cât și civile. În urma atacului, 12 persoane au murit, iar alte 39 au fost rănite, potrivit primarului orașului, Radmir Belyaev.
„Din păcate, există victime. Prin decizia președintelui Tatarstanului, Rustam Minnikhanov, în republică a fost declarat doliu”, a scris Belyaev pe canalul său de Telegram.
Primarul nu a precizat care obiective au fost afectate și nici nu a oferit detalii despre circumstanțele în care s-au produs victimele.
Forțele ucrainene au lovit o rafinărie de petrol din Tatarstan, Rusia, la peste 1.500 de kilometri de granița cu Ucraina. Ținta ar fi fost zona industrială din orașul Nijnekamsk, unul dintre cele mai importante centre petroliere și petrochimice ale Rusiei.
Potrivit publicației Astra, printre obiectivele industriale vizate s-ar putea număra compania petrochimică „Nijnekamskneftehim”. În aceeași zonă industrială se află rafinăria de petrol „Tatneft” și complexul de prelucrare a petrolului „TAIF-NK”.
Nijnekamsk este unul dintre cele mai importante centre de rafinare și petrochimie din Rusia. Zona industrială include capacități ale companiei TANEKO, controlată de „Tatneft”, precum și ale „TAIF-NK” și SIBUR.
În spațiul public au apărut imagini cu drone care survolează orașul Nijnekamsk, în timp ce în apropierea unei rafinării de petrol sunt observate explozii. Imaginile au fost distribuite de canalul de Telegram Supernova Plus, care susține că infrastructura petrolieră a fost vizată în atac.
Ministerul rus al Apărării susține că, în cursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au distrus 456 de drone ucrainene în mai multe regiuni ale Federației Ruse, inclusiv în Tatarstan.
În Simferopol, Crimeea, unele zone ale orașului au rămas temporar fără energie electrică după ce, în timpul unui atac cu drone, s-au auzit explozii și focuri de armă, a scris canalul pro-ucrainean de Telegram Crimean Wind, citând locuitori locali.
Între timp, forțele ucrainene au vizat infrastructura energetică din regiunea ocupată Donețk, iar un incendiu a izbucnit într-un centru comercial din orașul Makiivka, potrivit canalului de monitorizare Exilenova Plus.
Ucraina atacă în mod regulat infrastructura militară aflată în adâncul teritoriului Rusiei și în teritoriile ocupate, în încercarea de a reduce capacitatea Moscovei de a continua războiul.
Ministerul rus al Apărării susține că, în cursul nopții, apărarea antiaeriană ar fi doborât 456 de drone ucrainene în mai multe regiuni ale Federației Ruse.